Grupul Renault revendică titlul de cel mai mare producător. VW, de asemenea!

image 9072

Grupul auto Renault este acum sigur că anul trecut a fost noul lider mondial al industriei auto împreună cu partenerii Nissan şi Mitsubishi, a declarat miercuri directorul general al constructorului auto francez, Carlos Ghosn, transmite Reuters.

„Alianţa, cu peste 10,6 milioane de autoturisme şi utilitare uşoare vândute în 2017, este primul grup auto mondial”, a declarat Carlos Ghosn în cursul unei audieri în Comisia de Finanţe şi Comisia de Afaceri Economice din Parlamentul francez. „Acest lucru tocmai a fost confirmat pentru că Volkswagen tocmai a anunţat în această dimineaţă că la nivel de grup a vândut 10,74 milioane de autovehicule, însă această cifră include şi 200.000 de camioane, care nu sunt incluse în statisticile noastre. În consecinţă, nu mai e loc de discuţii”, a spus Ghosn.

„Acesta nu este un obiectiv, ci o satisfacţie să spunem că nimeni nu ne depăşeşte în materie de scară. Dacă vom juca inteligent, această scară a grupului ne va permite să întărim şi mai mult competitivitatea elementelor componente ale alianţei”, a adăugat Ghosn.

Grupul german Volkswagen, care regrupează 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania, a anunţat că în 2017 livrările sale au crescut cu 4,3% până la 10,74 milioane vehicule. La rândul său, grupul japonez Toyota urmează să dea publicităţii la finele acestei luni rezultatele comerciale pentru anul 2017 însă conform propriilor sale estimări preliminare, în 2017 grupul nipon a vândut 10,35 milioane de vehicule.

În cazul Renault-Nissan-Mitsubishi, pentru moment ştim doar că vânzările grupului Renault au crescut cu 8,5% până la o cifră record de 3,76 milioane de autoturisme şi utilitare uşoare în 2017. Mărcile Renault şi Dacia au înregistrat noi recorduri de vânzări, cu 2,670 milioane, respectiv 655.235 de vehicule vândute. Vânzările Lada au crescut cu 17,8% până la 335.564 vehicule însă cele ale Renault Samsung Motors au scăzut cu 10,1% până la 99.846 de vehicule.

  Toyota este cea mai cautata marca auto pe Google in lume. Romanii cauta Volkswagen, in regiune domina BMW

În consecinţă, grupul francez Renault mizează pe performanţele partenerilor săi japonezi, Nissan şi Mitsubishi, pentru a prelua titlul de cel mai mare producător auto mondial. Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. De asemenea, în 2016 Nissan Motor Co a preluat un pachet de control la Mitsubishi Motors Corp în schimbul sumei de 2,3 miliarde de dolari.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Sursa: agerpres.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: man, Mitsubishi, nissan, renault, scania, volkswagen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici