Guvernul, acuzat și la Arad de sindicate că numește inspectori școlari membri ai PNL

guvern

Sindicaliștii din Iași i-au trimis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi atrag atenția că schimbarea pe criterii politice a inspectorilor școlari încalcă spiritul proiectului „România educată” și îi cer să intervină „la nivelul Executivului pentru ca în învățământ să fie promovată depolitizarea”, potrivit edupedu.ro.

Uniunea Sindicatelor Libere din Învățămȃntul Preuniversitar Iași dorește să vă aducă la cunoștință un fenomen care se produce din nou la nivelul Inspectoratelor Școlare Județene.

Așa cum vă amintiți, în momentul lansării proiectului „Romȃnia educată” în 5 decembrie 2018, la Palatul Cotroceni, vi s-a adresat o întrebare ce viza Inspectoratele Școlare Județene de către domnul Moise Guran. Răspunsul pe care l-ați oferit făcea referire la un anumit grad de politizare pe care îl regăsim în cadrul Inspectoratelor Școlare. Cităm aproximativ ceea ce ați afirmat și anume că: „dacă intri într-un IȘJ nu există Inspector care să nu aibă carnet de partid”.

Fosta putere reprezentată de către PSD a manifestat în repetate rânduri tendința de a numi Inspectori Școlari Generali care să provină din activul de partid. În ceea ce ne privește (USLIP IAȘI) am sancționat constant derapajele sociale, politice și uneori economice ale fostei puteri. Am avut mai multe proteste la Prefectura Iași, în anul 2017, îndreptate împotriva Guvernului reprezentat de către partidul sus menționat. De asemenea, am avut și scrisori deschise către fostul Președinte al Camerei Deputaților – Liviu Dragnea.

Am fost martorii unor destituiri de Inspectori Generali și numirea evidentă a altora pe criterii politice. Am fost cei care, ca și dumneavoastră, am subliniat faptul că reducerea numărului de ore la planurile cadru promovată de către Senatorul Liviu Pop aduce grave deservicii atât elevilor, cât și cadrelor didactice. Facem toate aceste precizări pentru a sublinia echidistanța și neutralitatea politică pe care USLIP IAȘI o poate proba oricând cu fapte și dovezi.

Ceea ce se întâmplă în ultimele trei luni, încalcă spiritul proiectului ,,România educată” și, evident, articolul 7 din actuala Lege a Educației Naționale care atestă expres că: “În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației (…) sunt interzise (…) activități de natură politică”. Nu ne-am propus o cercetare exhaustivă schimbărilor de la nivelul Inspectoratelor Școlare, dar credem că ceea ce am găsit este îngrijorător și arată clar o direcție pe care actuala putere o promovează.

Ne dorim prin autoritatea funcției pe care o aveți să interveniți la nivelul Executivului pentru ca în învățământ să fie promovată depolitizarea ca prim pas al modernizării sistemului educațional românesc.

Anexăm tabelul cu județele în care au avut loc schimbări la nivelul conducerii Inspectoratelor Școlare Județene:

108540e7fbc10beedf3a34aecec7ae60 1

Cu stimă,

Președinte USLIP Iași,
Laviniu Lăcustă

  Când a intrat coronavirusul în România și cât de eficiente sunt măsurile guvernului ?

Ce spunea Klaus Iohannis în 2018

În decembrie 2018, la evenimentul în care a lansat raportul său pe educație „România Educată”, Klaus Iohannis a declarat: „Actualele inspectorate școlare trebuie desființate și înlocuite cu structuri de profesioniști. Dacă acum intru într-un inspectorat și nu scot toți carnetul de partid înseamnă că este o minune. Aceste politizări se petrec în special în perioade guvernamentale PSD-iste. Deci PSD este eminamente politizatorul sistemului educațional. O eroare fundamentală”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici