Guvernul Marii Britanii a anunțat, joi, că se va despărți oficial de Uniunea Europeană la 29 martie 2019, ora 23.00 GMT.
„Am ascultat membri ai publicului și ai parlamentului și am făcut această modificare pentru a elimina orice confuzie sau preocupare privind sensul ‘zilei ieșirii’ (din UE). Acest pas important demonstrează abordarea noastră pragmatică a acestei legislații vitale”, a declarat ministrul pentru Brexit, David Davis, informează Reuters, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, autorul Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona urmează, însă, să contrazică ideea că ieșirea Regatului Unit din UE este inevitabilă.
John Kerr, ambasadorul britanic la Uniunea Europeană din 1990 până în 1995, urmează să țină vineri un discurs la Londra în care va afirma că „în timp ce discuțiile despre divorț continuă, părțile mai sunt căsătorite. Reconcilierea mai este posibilă”.