Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, prin rechizitoriul din data de 4 iulie 2016, au dispus trimiterea în judecată – în stare de arest preventiv – a inculpatului Bucău Florinel Ioan sub aspectul săvârşirii mai multor infracțiuni de furt.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: „în perioada 02.06.2016, în jurul orelor 15.00-16.00 – 24.06.2016, în jurul orelor 03.00, în baza unor rezoluţii infracţionale disticte sau în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a comis un număr de 3 infracţiuni de furt, 2 infracţiuni de furt calificat, o infracţiune de furt calificat în formă continuată, o infracţiune de violare de domiciliu şi o infracţiune de înşelăciune, în dauna mai multor persoane vătămate de pe raza localității Socodor, a orașului Chişineu-Criş ori a municipiului Arad, creându-le astfel prejudicii.
Prin ordonanţa din data de 16.06.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Bucău Florinel Ioan, pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 16.06.2016 până la data de 14.08.2016 inclusiv, impunându-se acestuia să respecte anumite obligaţii.
Întrucât ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale şi luării măsurii controlului judiciar prin ordonanţa din data de 16.06.0216, inculpatul Bucău Florinel Ioan a încălcat cu rea-credinţă obligaţia de prezentare la datele stabilite la Poliţia Or.Chişineu Criş – Compartimentul Investigaţii Criminale – organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit în baza ordonanţei procurorului şi, de asemenea, a mai comis cu intenţie o nouă infracţiune de furt calificat, prev. şi ped. de art.228 alin.(1), art.229 alin.(2) lit.b) C.pen., pentru care s-a pus în mişcare a acţiunea penală prin ordonanţa din data de 17.06.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, la data de 21.06.2016 s-a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Chişineu Criş înlocuirea controlului judiciar luat faţă de inculpat cu măsura preventivă a arestării pe o perioadă de 30 de zile.
Prin încheierea nr.11 din data de 27.06.2016, Judecătoria Chişineu-Criş a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.06.2016 până la data de 26.07.2016 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.11/UP/27.06.2016.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş, spre competentă soluţionare.
FOTO: arhivă