Hotărârea crucială a regimului Erdogan, la două săptămâni după lovitura de stat

h 52891745

Premierul turc Binali Yildirim s-a întâlnit cu reprezentanţi de la vârful ierarhiei militare, joi, în vederea remanierii unei armate puse la pământ de destituirea a aproape jumătate dintre generalii ei, după puciul eşuat, în cadrul unei epurări care loveşte sectoare ale societăţii turce, dar mai ales presa, relatează AFP.

 

Nimic nu a scăpat în afară de la întâlnirea – care a durat cinci ore – dintre Yildirim şi ceea ce a mai rămas din ierarhia militară turcă după radicala epurare a armatei. Televiziunea s-a limitat să arate generali cu mimici grave.

 

Un anunţ ar putea avea loc vineri, după această reuniune, care urma să hotărască înlocuirea unei părţi a înaltului comandament. Un semn al neîncrederii puterii este că întâlnirea nu a avut loc, ca de obicei, la cartierul general al armatei, ci la reşedinţa premierului de la Ankara.

 

Ministrul de Interne Efkan Ala a declarat pentru agenţia TGRT Haber/Ihlas că poliţia va fi de-acum echipată cu armament greu – o măsură menită, evident, să contrabalanseze puterea armatei.

 

Puterea islamo-conservatoare a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi-a intensificat în ultimele zile “marea curăţenie” menită să-i scoată din joc pe susţinătorii predicatorului autoexilat în Statele Unite Fethullah Gülen, pe care-l acuză că a urzit lovitura de stat, ceea ce acesta neagă.

 

Cancelarul german Angela Merkel a reiterat îngrijorarea Germaniei cu privire la riposta turcă faţă de puci. “Îngrijorarea mea vizează faptul că acţiunile sunt foarte dure şi că principiul proporţionalităţii nu prevalează întotdeauna”, a declarat ea joi în faţa presei.

 

Ministrul ei de Externe Frank-Walter Steinmeier a apreciat că epurările efectuate “depăşesc orice măsură” şi că în faţa lor “nu putem tăcea”, într-un interviu pentru un ziar german.

În total 149 de genrali şi amirali au fost excluşi din armată miercuri pentru “complicitate în tentativa de lovitură de stat”, potrivit unui decret.

 

Între ei se află 87 de ofiţeri de rang înalt din cadrul Forţelor terestre şi 30 din cadrul Forţelor aeriene şi Marinei. În plus, 1.099 de ofiţeri au fost excluşi dezonorabil.

  CRIZA IMIGRANŢILOR: Peste 1.500 de refugiaţi, salvaţi în ultimele 24 de ore din Marea Mediterană

 

Chiar înainte de reuniunea YAS, joi, doi dintre cei mai importanţi generali au demisionat – comandantul Forţelor terestre, generalul Ihsan Uyar, şi comandantul pentru “antrenament şi doctrină de comandament”, generalul Kamil Basoglu, potrivit agenţiei Dogan.

O facţiune a armatei – aproximativ 1,5% potrivit datelor oficiale – s-a ridicat împotriva puterii în noaptea de 15 spre 16 iulie, preluând controlul asupra unor avioane de vânătoare şi elicoptere şi a semănat panică pe străzile din Ankara şi Istanbul.

 

 

Puciul eşuat s-a soldat cu 270 de morţi.

 

 

În afară de armată, presa se află în prima linie a epurărilor, odată cu anunţarea oficială, miercuri, a închiderii a peste 130 de instituţii – 45 de ziare, 16 posturi de televiziune, trei agenţii de presă, 23 de staţii de radio, 15 reviste şi 29 de edituri.

 

Unele nu au putut să fie contactate încă de joi şi au încetat să mai difuzeze. Fostul jurnalist de la Today s Zaman, Abdullah Bozkurt, care a fondat o agenţie de presă după ce puterea a preluat controlul asupra cotidianului, a denunţat pe Twitter “închiderea ilegală” a noi sale instituţii.

 

Aceste măsuri se adaugă celor 89 de mandate de arestare emise pe numele unor jurnalişti, începând de luni şi până miercuri. Puterea îi acuză că au legături cu reţeaua Hizmet (Serviciu, în turcă) a predicatorului Gülen.

 

Intensificarea epurării în presă reprezintă o “gravă lovitură dată publicului”, au acuzat reprezentanţii pentru libertatea presei la ONU şi la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), David Kaye şi Dunja Mijatovic, într-un comunicat comun.

 

Şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusolgu a declarat că Germania “ar trebui să extrădeze” judecători şi procurori din “statul paralel” (gulemişti) care se află pe teritoriul său.

 

 

Sursa:diacaf

Categorie: mandri.ro
Tags: armata, erdogan, hotarare, lovitura, merkel, regim, stat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici