O schemă de finanțare cu fonduri europene care prevede ajutoare financiare nerambursabile cu sume cuprinse între 200.000 și un milion de euro a fost lansată pentru consultare publică de Ministerul Fondurilor Europene și vizează dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM).
Programul ”Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor” ar putea deveni operațional în vară și este adresat IMM-urilor din mediul urban și celor din mediul rural, dar care nu au agricultura, silvicultura sau pescuitul ca obiect de activitate.
Sumele obținute nu pot fi utilizate, însă, pentru cheltuieli administrative sau cu personalul, cumpărarea de terenuri, plata taxelor, studii de fezabilitate etc.
Pentru a se califica pentru obținerea fondurilor nerambursabile, firmele trebuie să aibă mai puțin de 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală netă mai mică de 50 de milioane de euro sau active totale mai mici ca echivalentul a 43 de milioane de euro scrie libertatea.ro