Prin Hotărârea de Guvern nr. 635/2016, campania electorală pentru alegerile parlamentare din data 11 decembrie 2016 se va desfășura în perioada 11 noiembrie – 10 decembrie, prin urmare, de mâine, candidații au la dispoziție o lună pentru a ne convinge să le acordăm votul.
Reamintim că, față de alegerile parlamentare de acum patru ani (2012), când s-a votat în sistem uninominal într-un singur tur, cu distribuție proporțională a mandatelor, ceea ce a adus în Parlament 117 parlamentari în plus față de legislatura precedentă, în acest an s-a revenit la votul pe liste.
Un candidat independent şi 11 partide politice intră în lupta pentru Parlamentul României. Aradul are şapte locuri de deputaţi şi trei de senatori.
Cele 11 partide politice care se vor afla pe buletinele de vot sunt: PSD, PNL, ALDE, UDMR, PUSR, PMP, PRM, PANR, PSR, PRU şi PER. La acestea se adaugă candidatul independent Lia Ardelean.
PSD deschide lista la Senat cu Mihai Fifor, urmat de Gheorghe Furău, iar la Camera Deputaţilor lista este compusă din: Dorel Căprar, Florin Tripa şi Adrian Todor.
Liberalii îi au la Senat pe: Ioan Cristina, Ion Şcheau şi Simona Stan, iar la Camera Deputaţilor pe: Glad Varga, Eusebiu Pistru, Claudia Boghicevici şi Sergiu Bîlcea.
ALDE îi are pe primele poziţii pe Florin Galiş pentru Senat şi pe Mihăiţă Calimente la Camera Deputaţilor, în timp ce UDMR îl are pe Kiraly Andraş pe prima poziţie la Senat şi pe Petru Farago la Cameră.
PMP deschide lista pentru camera superioară cu Silviu Dimofte, iar pe cea a deputaţilor cu Flroin Remeţan.
Partidul Alianţa Noastră România deschide lista Senatului cu Gheorghe Mărculescu, iar pe cea a deputaţilor cu Angel Popescu, în timp ce Partidul Socialist Român intră în luptă la Senat cu Mihai Lelik şi la Cameră cu Gabriela Tripon. PRM îi aruncă în luptă pe Viorel Boldiş la Senaqt şi pe Raul Florea la Cameră.
PUSR îi are în fruntea listei de Senat pe Adrian Wiener, iar pe cea de la Camera Deputaţilor pe Cosmin Vlad.
Otilia Ţigănaş deschide lista la Senat pentru PRU, iar la Cameră Adrian Mureşan.
Ecologiştii intră în lupta pentru Senat cu Silviu Bota, iar .la Camera Deputaţilor cu Dumitru Tomoioagă.
Lia Ardelean este singurul candidat independent din judeţul Arad. Acesta va candida pentru un mandat de deputat.