Incredibil: răspunsurile unui medic la solicitările unei viitoare mame. ”Poţi să naşti stând în cap”, ”dacă te rupi tu, când naşti aşa natural şi mofturos cum îţi doreşti? ”

00127334 large

Raluca Simion, o viitoare mămică din din Focşani, care a întocmit o listă de cerinţe, către conducerea Spitalului Judeţean, ce cuprindea câteva solicitări pe care vrea ca medicii să le respecte în timpul naşterii, a fost ”atacată” cu vorbe grele de către un medic rezident gălăţean, Iulian Mihăilă.

 

Femeia a publicat o scrisoare deschisă către spital în care dorea să i se explice condițiile internării și dorea să i se respecte drepturile în acest sens. Iată solicitările ei, potrivit vranceamedia.ro:

 

”1) În timpul travaliului și al nașterii, solicit să fiu însoțită de către soțul meu. În cazul în care în sala de travaliu/naștere mai sunt și alte paciente, doresc să fiu însoțită de o altă persoană desemnată de sex feminin.

 

2) Solicit ca pe parcursul întregii spitalizări să fiu tratată cu răbdare, calm și respect, iar pe timpul travaliului să mi se vorbească pe un ton cât mai scăzut și liniștit.

 

3) Solicit ca pe durata spitalizării, în limita locurilor disponibile, să fiu cazată în rezervă.

 

4) În timpul travaliului solicit ca fătul să fie monitorizat intermitent, astfel încât să am cât mai mare libertate de mișcare și gestionare activă a durerilor din travaliu.

 

5) În timpul travaliului solicit să mi se permită să mă mișc și să adopt orice poziție consider a fi confortabilă și să consum lichide și alimente dacă voi simți nevoia.

 

6) În vederea pregătirii pentru naștere, nu doresc să accept proceduri precum rasul pubian sau clisma.

 

7) Cu excepția situațiilor de urgență, în care se impune altfel, solicit ca travaliul să se desfășoare în ritmul natural, fără intervenții, perfuzii cu calciu sau oxitocină, ruperea membranelor etc.

 

8) Solicit să fiu informată și să mi se ceară acordul pentru orice intervenție sau procedură urmează a fi aplicată mie sau fătului/nou-născutului.

 

9) În cazul în care starea mea de sănătate nu permite exprimarea acordului/dezacordului, solicit să i se ceară acordul soțului meu, Simion V., care este la curent cu toate doleanțele mele.

 

10) Solicit să mi se permită să nasc în ce poziție voi simți mai confortabil.

 

11) După naștere, solicit ca bebelușul să fie așezat imediat pe pieptul meu și evaluat la fața locului, cu excepția situației în care starea sa de sănătate ar fi în pericol. Proceduri precum măsurarea și cântărirea solicit să fie efectuate ulterior.

 

12) Solicit ca cordonul ombilical să fie tăiat doar după ce încetează a mai pulsa, iar placenta să fie lăsată să se expulzeze în ritmul propriu, in limita a 30 de minute după naștere.

 

13) Nu doresc ca bebelușul să fie spălat după naștere, doar șters superficial și nu doresc să i se administreze nici un fel de picături oculare.

 

14) Solicit inițierea alăptării în prima oră după naștere, daca starea mea și a nou-născutului permite acest lucru.

 

15) Pe toata durata spitalizării, solicit ca nou-născutul să fie spitalizat cu mine în rezervă și să fie alăptat la cerere, nu după un program prestabilit, fără să i se administreze lapte praf sau alte suplimente, dacă starea mea și a nou-născutului permite acest lucru. În acest sens, mă angajez ca pe durata spitalizării, în rezervă să primesc doar vizita soțului, pentru a minimiza riscul nou-născutului de îmbolnăvire.

 

16) Dacă nou-născutul se va naște înainte de termen, solicit să se ia in considerare și să se încerce îngrijirea piele-pe-piele, ca metodă de recuperare și îngrijire a acestuia”.

 

Medicul rezident Iulian Mihăilă: ”Asta lipsea, tu vomitând în timp ce naşti”

  Femeie rănită grav într-un accident, dusă la spital cu o dubă, toate ambulanţele fiind ocupate

 

Medicul rezident Iulian Mihăilă a ales să-i răspundă viitoarei mămici pe o rețea de socializare, într-o manieră incalificabilă, folosind expresii precum ”fofoloancă cu puroi”, ”poţi să naşti stând în cap” şi a pus o poză cu o maimuţă ţipând, care în viziunea sa le întruchipează pe toate femeile care au fost solidare cu gravida.

 

”Maternitatea ori spitalul nu se află în proprietatea dumitale personală. Dacă vrei ca al tău soţ să fie acolo, alege naşterea acasă. Sau în privat. Ai mofturi, ţi le asumi. Pentru că dacă cumva al tău soţ contaminează cu vreo ceva, vreo ceva, iar tu, ori altă ignorantă din urma ta, vă infectaţi, ori vi se infectează copilaşii cu vreo ceva, urlaţi că e vina spitalului. Cât timp românul nu are noţiunile de bază în înţelegerea şi practicarea igienei, regulile unităţii sanitare sunt mai importante decât decalogul (…)Habar nu ai despre ce vorbeşti. Naşterea naturală împlică dureri. Negestionabile aşa cum bănuieşti tu. Dacă nu te poţi împăca cu ideea asta, mai bine nu mai fă copii (…) Şi da, bea şi mănâncă, să ai ce voma în momentul în care începi să împingi. Pentru că exact asta lipsea, tu vomitând în timp ce naşti. Rasul pubian.. Nu există aşa ceva. Dacă vroiai să fii civilizată, spuneai epilarea inghinală totală. Dar dacă te rupi tu, când naşti aşa natural şi mofturos cum îţi doreşti? Şi când zic te rupi, mă refer la vagin. Că după mintea ta, ar trebui să fii lasată să te rupi, fară dirijare prin epiziotomie. Ce zici, dacă îţi întră nişte păr din ăla de-al tău, în plaga aia, şi ţi-o infectează? Cum îţi sună fofoloancă cu puroi şi toaletă + pansamente zilnice? Clisma e absolut necesară. Ca să nu îţi umpli copilul nou născut de mofturile tale de prinţesă. Nici nu mai iau în calcul faptul că de aceleaşi mofturi s-ar putea să-l umpli şi pe ala de-ţi asistă naşterea (…)”, sunt doar câteva dintre insultele pe care i le-a adresat medicul Iulian Mihăilă, femeii însărcinate.

 

 

La scurt timp după ce a fost aspru judecat pentru aceste ofense, medicul rezident Iulian Mihăilă a postat un alt text în care îi cere iertare, într-o manieră sarcastică, gravidei pentru jigniri: ”Eu încă o data îmi cer scuze public, față de mamica din Focșani. Îmi cer scuze și față de celalalte doamne care s-au simțit vizate. O altă interlocutoare, foarte aprigă, foarte pornită pe sistem, mi-a spus să plec capul. Că un cap plecat, sabia nu-l taie. Eu am o problemă la coloană. Și când știu că am dreptate, nu prea mă pot pleca așa. Îmi asum faptul că am folosit un ton neadecvat, indiferent de cine e cine. Îmi asum ce am spus. Deși părerile emise de mine au fost și sunt nemedicale, emise în afara mediului medical, în afara programului meu de lucru, insistați pe ideea de sancțiune la adresa mea. Care poate va veni sau poate nu va veni. Indiferent de rezultatul demersurilor în sensul ăla, lucrurile în țara asta nu se vor schimba dacă vă canalizați atât de multă energie pe o părere care nu face doi bani. Mult success tuturor. Naștere ușoară viitoarelor mămici. Multă sănătate copilașilor. Și să sperăm că apucăm cu toții ziua aia în care o să vedem pădurea de dincolo de copaci, iar lucrurile în țara asta se vor schimba cu adevărat”.

 

 

Sursa:libertatea

Categorie: mandri.ro
Tags: medic, nastre, replici, solicitari, spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici