Inspecţia Judiciară a reacționat în urma declarațiilor făcute de șefa DNA. Aceasta este acuzată de minciună și nu de una, ci chiar de două.
Inspecţia Judiciară anunţă, într-un comunicat oficial, că din ianuarie anul trecut şi până acum, Kovesi a fost vizată de două cercetări disciplinare, nicidecum 15, cum a susţinut ieri seară şefa DNA.
Cea de-a doua minciună devoalată de Inspecția Judiciară este cea legată de controalele de la DNA Ploiești. Comunicatul Inspecției Judiciare se încheie astfel: „Prin urmare, raportul de control cuprinde o analiză a măsurilor dispuse de conducerea DNA Ploiești în vederea preîntâmpinării evoluției cazului referitor la procurorul Mircea Negulescu și nu o analiză a întregii activități a procurorilor de la DNA structura teritorială Ploiești”.