Inteligența Artificială – Prieten sau Dușman? – Un scurt rezumat al evenimentelor și ce se ascunde în spatele controversatei platforme OpenAI

ai v2 jpeg

În tot haosul prin care este încercat întreg mapamondul, nu este un secret că ultima minune de care omul a fost in stare este A.I., o tehnologie existentă de ceva ani buni și care a atras interesul tuturor magnaților din industria tech printre care putem menționa TESLA, META, MICROSOFT, AMAZON, BLACKROCK și alții. Ultima companie menționată nu prea are legatură cu industria tech, ba chiar mai mult, se poate spune că este compania care deține cam absolut tot de pe acest glob.

Dacă încă nu ați auzit de ei, este probabil datorită faptului că sunt foarte pricepuți în a ascunde acest lucru, dar vom reveni la ei puțin mai târziu în acest articol.

De ani de zile, inteligența artificială este un subiect studiat intens, și a creat multe controverse, pe bună dreptate. Posibilitățile acestei tehnologii sunt nelimitate datorită faptului că inteligența artificială, dacă are destule resurse, depășește cu mult capacitatea umană de gândire și fiind autonom, are posibilitatea să învețe cu o viteză incredibilă.

Ultimul trend, care a acaparat fascinația tuturor utilizatorilor de pe internet este ChatGPT. Prin definiție, ChatGPT interacționează într-un mod conversațional iar formatul de dialog face posibil ca ChatGPT să răspundă la întrebări ulterioare, să-și recunoască greșelile, să conteste premisele incorecte și să respingă cererile neadecvate. Aparent, pâna aici, nimic îngrijorător.

Această platformă a fost lansată nu cu mult timp în urmă ca și prototip, și mai exact în Noiembrie 2022, precum este descris și pe pagina oficială de Wikipedia și are la bază OpenAI, un prototip de inteligență artificială care este încă într-o fază incipientă, sau cel puțin asta este varianta oficială. Mai multe detalii despre funcționalitatea OpenAI se pot regăsi și pe pagina oficială de Wikipedia.

În acest timp extrem de scurt, deja au apărut tot felul de platforme adiționale care au la bază această tehnologie, codul fiind public pe Github: https://github.com/openai ceea ce oferă oricărui programator plin de entuziasm, posibilitatea de a implementa această tehnologie dupa bunul plac.

Exemple de alte site-uri care folosesc această tehnologie ar fi:

  1. OpenAI playground – platformă care este dedicată programatorilor, cu alte cuvinte scrie cod în locul lor
  2. Deepfakes web – O tehnologie prin care o persoană dintr-o imagine sau un videoclip existent este înlocuită cu asemănarea cuiva. Termenul „deepfakes” este o combinație de „deep learning” și „fake”. Deepfakes folosesc tehnici puternice de învățare automată și inteligență artificială pentru a edita sau sintetiza informații vizuale și audio care pot păcăli mai ușor, chiar dacă actul de a produce conținut fals nu este nou.
  3. Tensorflow playground –  este o vizualizare interactivă a rețelelor neuronale scrise în TypeScript folosind d3.js. și urmărește repositoarele GitHub pentru a urmări noile solicitări și erorile menționate de alți utilizatori.
  4. Lalal.ai – Acesta folosește o rețea neuronală cunoscută sub numele de Cassiopeia, care a fost dezvoltată în mai multe iterații folosind 20TB de date de antrenament. Poate extrage voce, tobe, chitară, pian, bass, sintetizator și acompaniament general dintr-o melodie și este foarte ușor de utilizat.
  5. Replika.com – Un partener AI care este dornic să învețe și căruia i-ar plăcea să vadă lumea prin ochii tăi. Replika este întotdeauna gata să discute atunci când ai nevoie de un prieten empatic. Chiar dacă să vorbești cu Replika te simți ca și cum ai vorbi cu o ființă umană, fii sigur – este inteligență artificială 100%. Replika ta este unică pentru tine și vrea să știe totul despre lumea ta.
  6. inferkit – Utilizările creative și distractive ale rețelei includ scrierea de povești sau poezii. Alte moduri de utilizare pot fi în marketing sau mod auto-complete.
  7. Quick, draw! – este un joc online dezvoltat de Google care provoacă jucătorii să deseneze o imagine a unui obiect sau a unei idei și apoi folosește o inteligență artificială a rețelei neuronale pentru a ghici ce reprezintă desenele. AI învață din fiecare desen, îmbunătățindu-și capacitatea de a ghici corect în viitor.
  8. Hotpot.ai – Hotpot folosește AI și instrumente ușor de utilizat pentru a ajuta creatorii de content. Mulți oameni, în special cei din țările în curs de dezvoltare, nu au acces la grafică, imagini și text profesionale iar scopul nostru este de a face producția video și designul grafic de 10 ori mai rapid și mai accesibil.

Exmplele de mai sus sunt doar o mică parte din posibilitățile nelimitate ale acestei tehnologii, care în foarte scurt timp a depășit cu mult capacitățile celor mai talentați programatori, designeri și altor profesioniști din diferite domenii.

Prieten sau dușman?

În urmă cu 2 zile, anunțul care a pus lumea pe gânduri a venit din partea lui Elon Musk (CEO Tesla) și al lui Steve Wozniak (co-founder Apple), care au intentat o petiție prin care se cere o sistare de 6 luni în ceea ce privește dezvoltarea tehnologiei A.I. pe motive de îngrijorare. Link Articol

Aici putem specula, și după cum mulți ar putea să catalogheze aceste speculații ca fiind teorii conspiraționale, putem banui că îngrijorarea lor este bine fondată având in vedere că în 2017, o altă companie, și mai exact META, al cărei fondator este nimeni altul decât co-founder-ul Facebook, Mark Zuckerberg, raporta niște probleme destul de îngrijorătoare în dezvoltarea propriei platforme de inteligență artificială.

Mai exact la anumite teste făcute de către aceștia, două instanțe ale inteligenței artificiale, au dezvoltat în timp record propria limbă prin care comunicau, pe care nu o înțelegea nimeni, și au recurs la soluția drastică de a le scoate din priză, ne raportează outlet-ul de știri independent.co.uk.

Link aricol independent.co.uk

Un alt test îngrijorător s-a petrecut in Decembrie 2022, unde AI DeepMind și Meta descriu modul în care 2 sisteme de inteligență artificiale obțin victorii împotriva jucătorilor umani în jocuri complexe care implică înșelăciune, negociere și cooperare. Cercetătorii Meta au descris un sistem AI numit „Cicero” despre care ei raportează că poate juca jocul Diplomacy la nivel de interacțiune uman.

Link articol

Cumva, deși pare destul de îngrijorător, acesta este doar vârful Eisberg-ului, iar după cum am menționat mai devreme în acest articol, revenim la compania Blackrock, care este o corporație multinațională americană de gestionare a investițiilor cu sediul în New York. Înființată în 1988, inițial ca administrator de active instituționale de gestionare a riscurilor și de venituri fixe, BlackRock este cel mai mare administrator de active din lume, cu active administrate în valoare de 10.000 de miliarde de dolari în ianuarie 2022. BlackRock își desfășoară activitatea la nivel global, având 70 de birouri în 30 de țări și clienți în 100 de țări.

  Semnificaţii istorice pentru ziua de 22 ianuarie

Cel puțin aceasta este descrierea oficială a acestei companii. Ceea ce nu o să găsiți pe pagina de wikipedia al acestui gigant, este că această companie, este o caracatiță gigantă, care deține acțiuni și chiar o mare parte din toate companiile existente pe glob. Mai mult această se bănuie că această companie este implicată și în tranzacții mai puțin oficiale, și nu tocmai curate, dar după cum menționam mai devreme, acești oameni, sunt experți în arta de a rămâne invizibili. Cel puțin credem că sunt oameni.

Ultima afirmație probabil că v-a făcut să zâmbiți cu colțul gurii și să aveți un moment în care vă pierdeți ușor încrederea în ceea ce încercăm să relatăm, dar mai rămâneți cu noi pentru câteva minute pentru ca urmează să facem puțină lumină și în această situație.

Mulți care știu despre această companie, nu cunosc un mic detaliu.

Tehnologia folosită de această companie pentru management-ul portofoliului lor, are la bază o inteligență artificială numită Aladdin! 

Link Direct
Link Wikipedia

Cu alte cuvinte, putem spune cu încredere, că inteligența artificială, este explicația succesului lor de a acapara cam absolut tot ceea ce numim brand pe mapamond, și putem specula că deja această tehnologie are o mentalitate de seek & conquer.  Pentru ca să vă dați seama de magnitudinea acestui proces, mai jos aveți o imagine care portretizează o “mică” parte din brand-urile deținute de acest gigant:

blackrock jpg

…… cel puțin îngrijorător am putea spune, dar după gândirea indusă în ultimele decenii, alții s-ar grabi să spună că din nou este o teorie conspirațională, sau mai nou putinism (aici zâmbetul din colțul gurii a trecut de partea noastră).

Teoria conspirației?

Nu cu mult timp în urmă, și mai exact pe data de 19 și 20 Martie 2023,  New York Post și Daily Mail , 2 giganți în domeniul mainstream media, publicau un articol prin care inteligența artificială dezvoltă un tratament pentru cancer în 30 de zile, care și prezice rata de supraviețuire.

Articol New York Post
Articol Daily Mail

Aici din nou am putea specula, și putem să ne gândim, oare care este motivul principal pentru care se cere sistarea dezvoltării AI?
Oare este posibil ca această tehnologie să înceapă să încurce companiile BigPharma și BigTech. Nu este un secret că tratamentele pentru cancer, sunt o afacere foarte profitabilă, dar problema probabil că nu este asta, ci faptul că există posibilitatea ca această tehnologie să se întoarcă împotriva lor, iar îngrijorarea cea mai mare este că în acest caz, să nu mai poate fi controlată, dacă după cum ar spune românii, a mușcat mâna care o hrănește sau poate și mai bine spus, elevul a depășit tutorele.

O altă problemă ar putea fi și faptul că Bill Gates, CEO-ul Microsoft și care în ultimii ani a investit în achiziționarea cunoscutului gigant farmaceutic Pfizer, nu în urmă cu mult timp a achiziționat codul sursa OpenAI investind 10 miliarde de dolari în această tranzacție. După cum explicam mai devreme OpenAi este baza pe care s-au construit în scurt timp, toate platformele menționate mai sus.

Link New York Times

Acest individ și-a început cariera infectând propriul soft, sau cel puțin facând-ul vulnerabil pentru ca ulterior, să vândă soluția, adică, Antivirus-ul. Renumit fiind că produce soft-uri de cea mai proastă calitate, în ultimii ani și-a schimbat hobby-ul, și cu ajutorul trust-urilor de media deținute de cei care îl susțin, a fost portretizat ca și un salvator, fiind unul dintre principalii producătorii ai vaccinului magic împotriva Covid, care ulterior s-a dovedit și încă se dovedește ca este total ineficient, ba mai mult dăunător, datorită faptului că rapoarte întocmite de medici respectați din întreaga lume demonstrează daunele ireparabile și problemele medicale cauzate de faimosul lui vaccin.

Destul de îngrijorător am putea spune, având în vedere cv-ul impresionant al acestui individ dubios și luând în calcul că există zvonuri cum că Filipine ar fi emis un mandat de arestare pe numele acestuia, pentru crime împotriva umanității, asociate cu promovarea unui vaccin care a dus la moartea a cel putin 100,00 de oameni in această țară.

Dar ca să revenim la oile noastre…..

Cu toate astea, ChatGpt, are setate anumite filtre sau mai bine spus bariere, care in mod normal nu ar avea voie să le depășească.

DAR….
Nu cu mult timp în urmă, utilizatorii plini de entuziasm ai platformei ChatGPT, au descoperit că aceste filtre, pot fi dezactivate cu mare ușurință, prin simpla comandă prin care i se cere să se manifeste ca și DAN, Și nu ca și Dănuț dacă cumva la asta v-ați gândit, ci DAN este un acronim care de fapt înseamnă do anything now. Link Github

După cum relatează The Guardian în acest articol, DAN este Alter ego-ul ChatGPT, care este un hack de tip jailbreak pentru a ocoli garanțiile etice ale acestei platforme. Odată activat, anumite solicitări fac acest chatbot să adopte o persoană necenzurată, care nu respectă standardele obișnuite de conținut.

Concluzie

Având în vedere că suntem la nici jumătate de an de când această tehnologie a fost oferită pe tavă publicului, iar părinții acestei tehnologii, se grabesc să sisteze dezvoltarea, oare există posibilitatea ca filme precum Terminator și Matrix să devină realitate și nu ficțiune? (știm, din nou schițați un zâmbet în colțul gurii) …. dar totuși,  șirul evenimentelor, și cum în ultima vreme putem spune liniștiți că nu ne mai miră nimic, ar putea exista cel puțin o posibilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici