Interviu Călin Gabriel Costea. „Partidul Mândri că Suntem Arădeni este pregătit să intre în Consiliul Local Municipal”

calin costea

Campania electorală pentru alegerile locale de duminică, 5 iunie 2016, îşi consumă ultimele ore. Preşedintele partidului local Mândri că Suntem Arădeni, Călin Gabriel Costea a acordat un interviu pentru publicaţia mandri.ro, în care vorbeşte despre obiectivele pe care le are.

  • Domnule Călin Gabriel Costea, Partidul Mândri că Suntem Arădeni se află în faţa unui prim test. Cum îl veţi trece?
  • Este într-adevăr un test, deşi partidul pe care în conduc are, la acest moment, doar câteva luni. Vă reamintesc faptul că încă înainte de a obţine „certificatul de naştere” ni s-au pus destule piedici. Mă refer aici doar la faptul că nu ni s-a permis să candidăm cu siglă la aceste alegeri, nu ni s-a permis amplasarea de corturi prin Arad pentru a aduna semnăturile necesare pentru candidatură, dar şi la faptul că în instanţele de judecată înfiinţarea Partidului Mândri că Suntem Arădeni a fost sistematic amânată.

Noi, practic, am intrat în această cursă cu o oră înainte de limită, tocmai din pricina acestor piedici.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, pot să vă spun că sunt ferm convins că vom trece acest test cu bine. Pentru acest lucru avem nevoie de sprijinul arădenilor, care în ultimele săptămâni ne-au arătat o simpatie ieşită din comun pentru un partid politic nou. Sunt arădeni care s-au săturat de partidele politice vechi, care timp de 26 de ani au distrus România.

 

  • Ce speranţe aveţi de la scrutinul de duminică? În ce măsură credeţi că i-aţi convins pe arădeni în această campanie?
  • Avem speranţe mari. Spuneam, înainte de campania electorală că pentru Partidul Mândri că Suntem Arădeni este o victorie simpla prezenţă la alegeri. În această ultimă perioadă însă, am primit semnale încurajatoare, de la oameni simpli, de la oameni pe care nu i-am văzut în viaţa mea şi care mă opreau pe stradă şi îmi urau succes. Mă îndemnau să lupt, să nu mă las, să îi ajut. M-a mişcat şi totodată m-a făcut să mă simt obligat faţă de arădeni acest gest al unor oameni neimplicaţi politic.

Nu vreau să mă hazardez în a da procente, dar sunt convins că vom depăşi pragul electoral, chiar că ne vom apropia de 10%. Asta înseamnă că Partidul Mândri că Suntem Arădeni va avea doi sau trei consilieri locali, care să susţină proiectele pe care le avem pentru Arad şi pentru arădeni. Sunt proiecte multe, pe diferite paliere – care vor duce Aradul acolo unde îi este locul. Sunt convins că se poate.

  • Ce oameni propuneţi pentru Consiliul Local Municipal Arad? Ce îi recomandă?
  • Sunt oameni care nu au mai făcut politică niciodată. Sunt arădeni care vor lupta pentru Arad şi pentru valorile acestui oraş. Sunt oameni care au realizat ceva în viaţă şi care au demonstrat că se poate. Sunt oameni 100% noi, nepătaţi, care doresc să pună în practică mai multe proiecte importante pentru Arad, proiecte pe care de-a lungul ultimei perioade le-am făcut publice.
  Aradul nostru de altadata in imagini (VIDEO)

De asemenea, îi recomandă tinereţea şi dorinţa de a face ceva pentru Arad, ci nu dorinţa de a băga mâna în buzunarul arădenilor.

 

  • Totuşi, dumneavoastră v-aţi anunţat retragerea din cursa pentru funcţia de primar al Aradului? De ce aţi făcut acest gest?
  • A fost un gest corect, cred eu. Am pus mai presus dee interesele personale, interesele Aradului. Cred că renunţând la candidatura pentru funcţia de primar sporesc considerabil şansele independentului Sebastian Bulumac, un om în care am toată încrederea. Este şansa pe care o are Aradul de a scăpa de clica lui Gheorghe Falcă. Este şansa de a scăpa de lucrări de proastă calitate făcute pe bani mulţi, este şansa de a scăpa de cumpărarea unor bănci la preţ de garsonieră şi este şansa unui Arad care să renască din toate punctele de vedere.

Aşadar, îi sfătuiesc pe arădenii care voiau să îmi acorde votul     pentru funcţia de primar să pună ştampila pe Sebastian Bulumac, asta deşi căşuţa de pe buletinul de vot, destinată mie, va exista. În schimb îi rog pe arădeni să acorde votul Partidului Mândri că Suntem Arădeni (poziţia 10 pe buletinul de vot), pentru că în acest fel vocea lor va fi auzită în Consiliul Local Municipal.  Suntem un partid local, fără stăpâni la Bucureşti, un partid pentru care Aradul va fi mai presus de orice.

Suntem convinşi că Aradul merită mai mult decât administraţia pe care o are acum şi tocmai acest lucru îl va dovedi Partidul Mândri că Suntem Arădeni.

 

 

 

Categorie: arad, interviuri
Tags: calin gabriel costea, interviu, mandri, stiir arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici