Compania nipona ROKI, grup specializat in fabricarea de filtre pentru industria auto, va deschide o unitate de productie si zona de birouri si spatii sociale in Romania, la Arad, prima investitie a japonezilor pe piata europeana.
Viitoarea facilitate de productie se va intinde pe un lot de circa 5.500mp, situat in incinta proiectului CTPark din Arad. Proiectul este primul centru de productie a grupului in Europa si are ca scop deservirea clientilor preponderent europeni ai ROKI.
Intr-o prima etapa, pe lotul inchiriat pentru o perioada de cinci ani, cu posibilitati de prelungire, vor lucra 50 de oameni, numar care se va dubla in 2019. Utilarea unitatii se va incheia la finele anului 2017, productia de serie urmand sa inceapa in 2018.
„Acest proiect face parte din politica de extindere a companiei in regiunea Europei, motiv pentru care CTP a oferit spatii cu posibilitati de expansiune. De asemenea, pozitia este strategica: CTPark Arad este situat in vestul Romaniei, cu acces direct la autostrada A1 si la viitoarea autostrada Bucuresti – Timisoara – Arad – Nadlac, care alcatuiesc coridorul IV de transport paneuropean, care leaga Europa de Vest cu Europa de Sud-East,” declara Ana Dumitrache, country head CTP Romania.
ROKI Groups s-a extins in 22 de amplasamente cu 15 centre de productie in 12 tari, cum ar fi Japonia, China, India, Thailanda, Indonezia, Statele Unite, Mexic etc., acoperind Asia, America de Nord si Europa.
CTPark Arad, situat in partea de vest a Romaniei, este un centru industrial si un nod de transport important, amenajat in imediata apropiere a orasului Arad.
CTP este unul dintre cei mai mari dezvoltatori si investitori imobiliari, specializat in dezvoltarea de proiecte logistice la nivel local, sector de activitate pe care mai rivalizeaza cu grupurile P3, Globalworth, Cromwell sau BlackStone, companie care a preluat portofoliul imobiliar de la Immofinanz.
Investitie japoneza la Arad: ROKI intra pe piata europeana, prin deschiderea unei fabrici in Romania