Ioan Becali, condamnat la 7 ani şi 4 luni de închisoare, Victor Becali – 5 ani şi 8 luni, iar fosta judecătoare Geanina Terceanu – 7 ani. Cristian Borcea a fost achitat

4EA0C2CD AF84 4887 91FC 8F20FC64B712

Magistraţii instanţei supreme au decis, marţi, condamnarea la cinci ani şi opt luni de închisoare a lui Victor Becali, Ioan Becali a primit şapte ani şi patru luni de închisoare, în timp ce Cristian Borcea a fost achitat, în dosarul în care sunt acuzaţi că i-au dat mită aproape 200.000 de euro fostei judecătoare Geanina Terceanu pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul transferurilor de jucători. La rândul său, Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani de închisoare.Decizia pronunţată marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

Alături de Cristian Borcea, au fost achitaţi şi avocaţii Antonie Iorgovan şi Daniel Petre.

În noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamna pe Ioan Becali la 7 ani şi 4 luni de închisoare, pe Victor Becali la 5 ani şi 8 luni, pe Cristian Borcea la 7 ani şi 10 luni şi pe fosta judecătoare Geanina Terceanu la 5 ani şi 6 luni, în dosarul privind mita de 195.000 de euro primită de Terceanu când era judecător la Tribunalul Bucureşti pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul transferurilor de jucători. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată, în februarie 2016, pe Geanina Terceanu pentru luare de mită, pe cei trei oameni de fotbal pentru dare de mită şi pe cei doi avocaţi pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, i-a fost repartizat dosarul în care Borcea şi fraţii Becali fuseseră trimişi în judecată pentru înşelăciune şi evaziune fiscală privind transferurile unor jucători.

Pe 3 aprilie 2012, Terceanu a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii trimişi în judecată şi pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestora, achitare pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 (“fapta nu există”).

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunţa această soluţie, magistratul ar fi primit, în intervalul aprilie 2009 – mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro, din care 185.000 de euro de la Ioan şi Victor Becali, iar 10.000 de euro de la Cristian Borcea.

  UTA în careul de aşi al Cupei României !

Din banii primiţi, magistratul a folosit 56.000 de euro pentru cumpărarea unei locuinţe.

Avocaţii Iorgovan şi Petre au fost audiaţi în calitate de martori în legătură cu faptele de care sunt acuzaţi Terceanu şi respectiv cei trei oameni de fotbal în acest dosar, ocazii cu care aceştia au făcut afirmaţii mincinoase, potrivit procurorilor.

În 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de Geanina Terceanu a fost desfiinţată printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare, cu executare sau cu suspendare, în cazul inculpaţilor. Ioan Becali a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Victor Becali şi Cristi Borcea, la câte şapte.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi, de Tribunalul Bucureşti.

În urma rejudecării, tot la Curtea de Apel Bucureşti, toţi inculpaţii au primit, în martie 2014, pedepse cu executare: Cristian Borcea şi Ioan Becali – câte şase ani şi patru luni, Victor Becali – patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos – trei ani şi opt luni, Mihai Stoica – trei ani şi şase luni, Gheorghe Neţoiu şi Jean Pădureanu – câte trei ani şi patru luni, şi Gheorghe Popescu – trei ani, o lună şi zece zile.

Fraţii Becali au fost eliberaţi condiţionat, Cristian Borcea fiind singurul încarcerat rămas după condamnarea în dosarul Transferurilor. El poate cere din nou eliberarea condiţionată în 23 aprilie 2018 scrie news.ro

Categorie: sport
Tags: becali, borcea, puscarie, terceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici