Accidentele petrecute din cauza bucăţilor de beton desprinse de pe faţada blocului nr. 12 de pe strada Nicolae Bălcescu din Bacău îi obligă pe proprietari să se gospodărească singuri. În lipsa unei susţineri financiare clare din partea municipalităţii, locatarii trebuie să suporte în totalitate costurile reabilitării, altfel riscă dosar penal în cazul eventualelor accidente, transmite Ziarul Evenimentul.
Blocul a ieşit în evidenţă din cauza numeroaselor accidente datorate desprinderii unor plăci de tencuială de pe faţa imobilului. Încă de la primele probleme, reprezentanţii Asociaţiei de proprietari „Central 93” au făcut demersuri pe lângă Primăria Bacău, pentru a obţine fondurile necesare reabilitării. Reprezentanţii municipalităţii au răspuns însă că nu dispun momentan de fonduri pentru astfel de proiecte, însă, dacă proprietarii vor suporta costurile reparaţiilor, primăria le va da autorizaţiile necesare. Astfel, oamenii s-au apucat de treabă. Lucrările se fac în ordinea achitării avansului, în cuantum de 300 de lei. Diferenţa se achită în cinci rate a câte 200 de lei.
Din cele 240 de apartamente câte sunt în blocul nr. 12 de pe strada Nicolae Bălcescu, puţini sunt cei care au refuzat să contribuie la reparaţii.