Istoricul arădean, Antoniu Martin, ne vorbeşte la cei peste 700 de ani de la arderea pe rug a lui Jaques de Molay, ultimul Mare Maestru al Ordinului Templier, despre moştenirea peste timp a faimosului ordin.
Mai exact, pe 18 martie 2016 s-au împlinit 702 ani de la moartea prin ardere pe rug a lui Jaques de Molay, ultimul Mare Maestru al Ordinului Templier, La Paris, în Insula Iudeilor. „Astăzi, putem spune că istoria i-a răzbunat pe acei cavaleri săraci ai lui Hristos, care au suportat supliciul din partea necruţătorilor anchetatori medievali: atât regele Franţei, Filip cel Frumos, cât şi papa au murit în acelaşi an, 1314, confirmând parcă legendarul blestem al lui Jaques de Molay. Dar revanşa cea mai spectaculoasă a conferit-o posteritatea: astăzi există la nivel mondial zeci de mii de cavaleri templieri, împărţiţi în nenumărate priorate, care promovează prin acţiunile realizate, idealurile generate de ordinul medieval. În jurul Ordinului Templier posteritatea a creat numeroase legende şi mituri, care fascinează chiar şi omul contemporan. Este mai puţin important dacă acestea pot fi documentate din punct de vedere istoric sau arheologic, atâta timp cât mirajul din jurul călugărilor soldaţi a persistat până astăzi”, spune profesorul Antoniu Martin.
Profesorul de istorie afirmă că s-a spus despre templieri că au mers la Ierusalim cu o anumită misiune secretă, dată de Sfântul Bernard de Clairvaux, unul dintre promotorii apropierii dintre Orient şi Occident. Apoi că ar fi descoperit în ruinele Templului lui Solomon Chivotul Legilor sau chiar Sfântul Graal.
Că erau depozitarii unor cunoştinţe de ordin esoteric, ocult, care veneau în contradicţie flagrantă cu doctrina oficială a Bisericii Catolice. Templierii au avut un rol în cristalizarea sistemului bancar premodern şi în construcţia unor catedrale gotice fascinante în întreaga Europă, unde şi-au lăsat o amprentă simbolistică semnificativă.
„Nu insistăm aici asupra tuturor capetelor de acuzare care li s-au adus la procesele care le-au fost intentate. Este clar astăzi că majoritatea au fost «demonstrate» prin tortură. Realitatea este că imunitatea pe care au obţinut-o de la papalitate, le-a permis templierilor să-şi organizeze ordinul conform unor reguli foarte stricte, iar puterea financiară i-a transformat în primii bancheri ai Europei. Trebuie spus că povestea templierilor este o înşiruire de legende apocrife, pe care Renaşterea şi mai apoi modernitatea se străduieşte să le exagereze pentru a conferi ordinului o simbolistică pe care nu a avut-o în realitate. În secolul al 18-lea, elitele culturale europene sunt fascinate de eroii medievali şi natural, aici intrau şi templierii. Masoneria speculativă a recuperat în ritualistica sa numeroase elemente atribuite ordinului cavalerilor templieri: amintim unele grade superioare ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Stricta Observanţă Templieră – înfiinţată în secolul Luminilor -, sau unele grade ale Ritului de York, pentru a ne rezuma la doar câteva”, mai afirmă Antoniu Martin.
Tot în acest registru, dar pe alt plan, putem aminti avatarurile pe care un concept atribuit templierilor le-a avut în decursul istoriei moderne şi contemporane, anume Sfântul Graal. Până la urmă, nu în confirmarea sau în infirmarea unor episoade din istoria lor rezidă misterul pe care l-au generat, ci în capacitatea miturilor de sorginte templieră de a se aglutina în curentele spirituale şi culturale din epoca modernă şi contemporană.