Activităţile organizate de Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, sunt destinate tuturor arădenilor, având în prim plan cultura, istoria, sportul, tineretul, spiritualitatea şi educaţia. Proiectele, evenimentele şi activităţile care s-au bucurat în anii trecuţi de succes, devenind tradiţie, se regăsesc şi acum în calendar, sub diverse forme de manifestare culturală, sportivă sau cu scop educaţional.
„Implicarea noastră este totală, pentru a răspunde cerinţelor culturale ale arădenilor. Ne dorim ca arădenii să vină în număr cât mai mare la toate activităţile noastre, iar calendarul cultural prezentat ne demonstrează că avem o ofertă largă, de la teatru la folclor şi de la muzică la tradiţii şi obiceiuri” – a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
„Luna iulie este foarte bogată în evenimente culturale la care dorim să invităm toţi arădenii. Continuăm seria spectacolelor de la Teatrul de Vară, în fiecare miercuri, de la ora 20.00, dar acordăm o atenţie deosebită şi acţiunilor din judeţ. Amintim aici Festivalul Părădăicilor de la Macea, Festivalul concurs «La Izvoare», Festivalul Clătitelor, Târgul de Fete de la Găina şi multe altele” – a declarat Doru Sinaci, directorul Centrului Judeţean Arad.
Important de menţionat faptul că nici judeţul nu duce lipsă de evenimente care de care mai diversificate şi interesante. De la evenimente sportive, târguri şi concerte până la festivaluri devenite deja tradiţie, toate se vor desfăşura în judeţul Arad pe parcursul lunii iulie.