Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost angrenate, la finalul săptămânii trecute, în misiuni care au avut drept scop creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, în zona de competență.
Pe lângă misiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările cu public numeros, cum au fost competițiile sportive, jandarmii au acționat și pe linia menținerii ordinii publice, fiind constituite echipaje de jandarmerie sau echipaje în sistem integrat.
În perioada 8-11 aprilie a.c., pe timpul misiunilor și în acțiunile desfășurate, au fost aplicate 44 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 12450 lei. Contravențiile pentru care au fost aplicate sancțiuni, au fost fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, comerț ilicit și o contravenție săvârșită pe timpul unei competiții sportive.
Echipajele de jandarmi au intervenit la șapte solicitări telefonice primite la dispeceratul unității, venite din partea cetățenilor în mare parte pentru aplanarea unor conflicte.
Pe timpul misiunilor desfășurate, jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, în cazul săvârșirii a cinci infracțiuni, cum sunt: ”amenințarea”, ”furtul”, comerț ilicit cu țigări și utilizarea la pescuit a unei unelte de plasă de tip monofilament, respectiv pescuitul cu o unealtă având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale. De asemenea, în misiunile organizate în sistem integrat au fost constatate trei infracțiuni.