Născut la 10 aprilie 1847, în localitatea maghiară Mako (Macău), situată pe malul Mureșului, în apropiere orașul Nădlac, Joseph Pulitzer a fost fiul unui evreu maghiar înstărit, comerciant de grâne. Mama lui era catolică și avea origine germană. Fratele lui mai mic, Albert, s-a pregătit să devină preot. Joseph a copilărit la Budapesta, fiind educat în școli private și de învățători particulari, conform pulitzer.org.
La vârsta de șaptesprezece ani, Joseph a încercat să se înroleze în Armata austriacă, în Legiunea Străină a lui Napoleon al III-lea, ce urma să plece în Mexic sau în armata britanică pentru serviciul în India. A fost respins din cauza vederii slabe și a sănătății fragile, probleme cu care s-a confruntat toată viața. În cele din urmă, el a ajuns la Hamburg, unde a fost recrutat să lupte în armata unionistă, în Războiului Civil american (1861-1865). Pulitzer a ajuns la Boston în 1864. El vorbea franceză și germană, însă nu știa limba limba engleză. S-a înrolat într-o unitate de cavalerie formată în principal din germani și a luptat un an de partea Nordului.
Joseph Pulitzer a devenit cetățean american
După război, Joseph a ajuns în orașul St. Louis din Missouri, unde a avut mai multe slujbe minore și a început să studieze singur engleza și dreptul la biblioteca din oraș. Aici l-a întâlnit pe Carl Schurz, editor la ziarul german ”Westliche Post”. Impresionat de inteligența tânărului Pulitzer, acesta i-a oferit o slujbă de reporter în 1868.
Pulitzer a devenit cetățean american în 1867 și a fost admis în barou în 1868. La vârsta de 25 de ani, în 1872, Joseph Pulitzer a devenit editor al ziarului, iar în 1878, el a ajuns proprietarul publicației ”St. Louis Post-Dispatch”. John A. Dillon, patronul ziarului ”Westliche Post” a fost de acord să unifice ziarul său cu cel al lui Pulitzer. Astfel, la 12 decembrie 1878 apărea noul ”St. Louis Post and Dispatch”. Numele a fost scurtat devenind ”The Post-Dispatch”, iar numărul de pagini a crescut de la 4 la 8.
Și-a construit o reputație de jurnalist întreprinzător și neobosit. A lucrat la fiecare aspect al publicației și a atacat în paginile sale toate faptele murdare care se petreceau în oraș. El a făcut dezvăluiri ce-i privea pe evazioniști, jocurile de noroc, fraudele legate de asigurări, monopolurile, corupția din oraș. El considera ziarul un instrument al adevărului însă în timp și-a făcut numeroși inamici. Tirajul ziarului a crescut la câteva mii devenind un succes de presă.
Cu toate că era o persoană încăpățânată, Joseph Pulitzer a fost unul dintre cei mai iscusiți editori ai acelor ani, un pasionat cruciat împotriva guvernanților necinstiți, un ziarist care nu căuta senzaționalul pentru a fi competitiv, un vizionar care a îmbogățit pe deplin această profesie, scrie Agerpres.
La 19 iunie 1878 s-a căsătorit cu Kate Davis și au avut șapte copii: Ralph, Lucille, Katherine, Joseph Jr., Edith, Constance și Herbert.
A renunțat la locul din Senatul SUA
La începutul anilor 1880, sănătatea sa a început să se degradeze (a orbit în 1889). În acest context, Pulitzer s-a hotărât să cumpere ziarul ”New York World” pentru suma de 346.000 de dolari de la omul de afaceri Jay Gould (1836-1892), care pierdea 40.000 de dolari pe an încercând să publice acest ziar.
Familia Pulitzer s-a mutat la New York, unde a construit pentru publicația sa o un sediu de 16 etaje, cea mai înaltă clădire din oraș în acel moment (1890). În 1884 a devenit senator de New York, însă a renunțat la această demnitate după numai doi ani, pentru că îi era imposibil să își conducă publicația de la Washington.
Ziarul său a sprijinit alegerea președintelui Grover Cleveland (1884) și a strâns bani pentru ridicarea piedestalului pe care a fost înălțată Statuia Libertății (1886)
”Precizie! Concizie! Acuratețe!”
Moto-ul lui Pulitzer, afișat în redacție, era ”Precizie! Concizie! Acuratețe!”. El considera că faptele trebuie relatate simplu și direct. Cu toate acestea, când William Randolph Hearst (1863-1951) a cumpărat ziarul concurent, ”New York Journal” (1895), Pulitzer a uitat de crezul său. Între cele două publicații s-a declanșat o luptă crâncenă pentru cititori. Pentru a crește vânzările cu orice preț, cele două publicații au început să relateze povești șocante, cu titluri exagerate, și să folosească o mulțime de fotografii și caricaturi.
Rivalitatea a fost intensificată de declanșarea războiului spaniolo-american (1898). După ce a încercat mai mulți ani să-l depășească pe Hearst, Pulitzer a realizat în cele din urmă nebunia lui și s-a întors la crezul său, de a relata doar faptele.
Joseph Pulitzer a murit la 29 octombrie 1911, pe fondul unei insuficiențe cardiace, la vârsta de 64 de ani. Prin testamentul său, el a donat două milioane de dolari în vederea înființării Școlii de Jurnalistică de la Universitatea Columbia (deschisă la 30 septembrie 1912) și a fondat premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții pentru jurnalism. În prezent, premiile sunt acordate anual la 21 de categorii scrie historia.ro