Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European. Care va fi strategia pentru apărarea românilor din Marea Britanie

56c4d945682ccfa9f86bcfb8 1

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi şi miercuri, la reuniunea Consiliului European, care va avea ca subiect principal Brexitul. Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis va pleda, la Bruxelles, pentru „regândirea proiectului european”. Totodată, el va apăra cu egalitatea de drepturi pentru toți cetățenii Uniunii, inclusiv cele ale românilor care locuiesc și lucrează în Marea Britanie.

 

„Preşedintele României va transmite un mesaj clar privind necesitatea unităţii şi solidarităţii Uniunii Europene, precum şi convingerea că numai printr-o acţiune comună şi în spiritul valorilor europene, Uniunea va putea depăşi şi răspunde cel mai bine provocărilor actuale. (…) Preşedintele României se va pronunţa pentru necesitatea regândirii proiectului european”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

 

Iohannis susţine că recâştigarea încrederii populaţiei în viabilitatea Uniunii Europene este absolut esenţială, precum şi contracararea oricăror curente naţionaliste, extremiste, anti-europene, pentru a evita repetarea unui astfel de proces şi în cazul altor state membre ale Uniunii.

 

„Referitor la procesul de negociere pe care îl va implica ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, şi la care România va lua parte, şeful statului va sublinia că România va apăra cu fermitate menţinerea egalităţii de drepturi între toţi cetăţenii Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile românilor care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie”, se arată în comunicat.

Agenda reuniunii Consiliului European va cuprinde şi alte teme, precum migraţia, chestiuni economice şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii Europene, se arată în comunicatul citat.

„În privinţa migraţiei, Preşedintele Iohannis va saluta accentul pus pe dimensiunea externă a migraţiei, o abordare pe care România a susţinut-o încă de la început pentru tratarea cauzelor profunde ale migraţiei şi va pleda pentru continuarea implementării Acordului dintre Uniunea Europeană şi Turcia. Legat de aspectele economice, actualul Consiliu European va marca încheierea Semestrului European 2016, un instrument extrem de eficient pentru coordonarea politicilor economice şi structurale de la nivelul Uniunea Europeană. De asemenea, vor fi aprobate Recomandările Specifice de Ţară”, potrivit Preşedinţiei.

  VIDEO Tineri cântand după atentatele de la Bruxelles

 

În cadrul discuţiilor referitoare la relaţiile externe ale Uniunii Europene va fi prezentată Strategia Globală pentru politica externă şi de securitate a Uniunii Europene. De asemenea, liderii statelor membre vor discuta cu privire la cooperarea UE – NATO, ţinând cont şi de apropierea Summitului NATO de la Varşovia din luna iulie.

 

 

Sursa:libertatea

Categorie: mandri.ro
Tags: consiliu, european, iohannis, Marea Britanie, munca, strategie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici