La alții se poate – 3,4 tone de deșeuri colectate la Botoșani. Campania continuă în țară

colectare deseuri 1

Pe 1 iunie 2016, ECOTIC a dat startul unei noi campanii naționale itinerante de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, în mediul urban. ORAȘE CURATE a luat startul în Botoșani, cu sprijinul Primăriei Botoșani și al Urban Serv.

 

Campania ORAȘE CURATE: Botoșani s-a desfășurat în perioada 1 iunie — 3 iulie 2016, având ca obiectiv încurajarea locuitorilor municipiului Botoșani să colecteze și să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE).

Astfel, orice botoșănean care a venit și a predat un minim cumulat de 10 kg DEEE la punctele de colectare Urban Serv din municipiu, a câștigat un premiu instant, în limita stocului disponbil. La final de campanie, este de remarcat creșterea gradului de mobilizare a populației pentru cauze care au legatură cu ecologizarea propriilor localități și protecția mediului. Și de această data, participarea la campanie a fost peste așteptări, colectându-se o cantitate de 3,4 tone DEEE.

Creșterea gradului de conștientizare a populației României asupra necesității colectării DEEE a fost confirmată și de ultimul studiu realizat de Organizația ECOTIC. Este un progres îmbucurător, ținând cont că, din acest an, România are o țintă națională obligatorie de colectare DEEE de 40%. ECOTIC a atins această țintă de anul trecut, însă, la nivel național, mai este mult de îmbunătățit. Un pas important este implicarea mai hotărâtă a autorităților publice locale și a companiilor de salubritate în inițiative concrete de informare și colectare. Botoșani a fost un exemplu pozitiv în acest sens.

 

Pentru mai multe detalii, www.ecotic.ro.

ECOTIC este o organizație colectivă nonprofit care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a peste 540 de producători și importatori afiliați. ECOTIC asigură și supervizează întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, DEEE să nu mai reprezinte un pericol. Peste 90.000 tone DEEE au fost gestionate în sistemul ECOTIC, în cei 10 ani de activitate. Consultanța promptă și specializată oferită producătorilor de echipamente electrice, baterii și acumulatori este un element definitoriu al ECOTIC. Mai multe detalii gasiți pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook dedicată Organizației ECOTIC, precum și pe pagina LinkedIn a Organizatiei ECOTIC.

  Au inceput consultarile la Cotroceni. Propunere de nerefuzat

 

 

Sursa:agerpres

Categorie: mandri.ro
Tags: campanie, colectare, curat, deseuri, oras

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici