Școala Arădeană de Sudură a scos pe piața muncii încă o promoție de sudori profesioniști, meserie căutată în majoritatea branșelor industriei autohtone și nu numai.
Seriozitatea şi profesionalismul pe care cursanţii îl întâlnesc la una dintre cele mai moderne Şcoli de Sudură, cea din Arad, care funcţionează sub egida Filialei Arad a Confederaţie Patronatului Roman atrage din ce în ce mai mulţi cursanţi, fie tineri care îşi doresc o meserie, fie oameni matruri care după ce au intrat în rândul şomerilor îşi doresc o nouă calificare.
Cea de-a cincea promoţie de sudori a susţinut în acest week-end examenul de absolvire.
Au fost înscriţi 26 de cursanţi, dintre care 14 au provenit din rândul şomerilor.
„Sunt foarte mândru să văd încă o generaţie de sudori care au absolvit cursurile şcolii noastre. Am avut cursanţi din rândul şomerilor, oameni trecuţi de prima tinereţe care îşi doresc o nouă şansă. Am avut şi mulţi tineri, dar am avut şi cursanţi din judeţele din ţară respectiv din Hargitaşi Alba. Nu pot decât să fiu mândru că seriozitatea lectorilor a dus faima şcolii noastre şi tot mai mulţi tineri se îndreaptă spre noi. Deja avem peste zece solicitări de la tineri care doresc să vină la şcoala de sudură din Arad, şi ceea ce mă surprinde în mod plăcut este că aceşti tineri sunt din Hunedoara, Alba, Galaţi şi Braşov. Este o dovadă că meseria de sudor este una căutată şi a avea o calificare este din ce în ce mai important. Sper ca pe viitor şcolile de meserii să fie tot mai căutate şi tinerii să înţeleagă că este mai corect să ai o meserie şi să o practici decât să fi şomer cu studii superioare”, a declart Ioan Marin Crişan, preşedintele Filialei Arad a Confederaţie Patronatul Român.
„Şi anul acesta am venit în sprijinul şomerilor care au dorit să se reprofileze şi să înveţe o nouă meserie. Buna colaborare cu Şcoala de sudură condusă de domnul Crişan, seriozitatea formatorilor şi dotările existente ne-au îndreptăţit să îndrumăm şomerii în plată către această meserie. După primirea diplomelor cei care doresc îşi pot găsi un loc de muncă sigur şi bine plătit, sau se pot autoriza şi îşi pot deschide propriul atelier”, a declarat Marinel Henteş, director executiv Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad.