Lege modificată de aleși în favoarea aleșilor. Ce se întâmplă cu acțiunile la purtător

La prevenirea şi combaterea spălării banilor există protejaţi. Proiectul de lege care trebuie să transpună directiva Uniunii Europene în acest sens, elaborat cu întârziere de peste un an, a fost modificat în Senat – prima cameră sesizată – de către aleşi în… favoarea aleşilor.

Varianta care a trecut de camera superioară ignoră două dintre cele mai importante prevederi: cea referitoare la tranzacţiile făcute de persoanele expuse politic şi cea referitoare la acţiunile la purtător.

Prima e clar specificată în Directivă, dar senatorii au considerat că persoanele expuse politic, aşa cum sunt parlamentarii şi miniştrii, sunt exceptaţi de la monitorizarea atentă a tranzacţiilor şi relaţiilor de afaceri. Sunt menţionate acolo proceduri mai riguroase de urmărire a transferurilor de bani, iar tranzacţiile mai mari de 2.000 de euro trebuie automat raportate, dar acestea nu se aplică și politicienilor.

Majoritatea PSD-ALDE invocă o presupusă neconstituţionalitate a prevederii, pe motiv de discriminare. Şi susţine că dacă prevederea ar fi fost transpusă ca în legislaţia europeană, ar fi existat abuzuri.

O altă prevedere modificată în Senat se referă la acţiunile la purtător. Deținătorii unor astfel de titluri nu apar înscriși nicăieri și cel care are, fizic, acele bucăți de hârtie e proprietar. E un sistem introdus în anii negri ai tranziției, în 1991, tocmai pentru a permite afaceri necurate.

Cu acțiuni la purtător a fost deținută ă perioadă lungă TelDrum. Și această formă de organizare a întărit speculațiile că este controlată de Liviu Dragnea. TelDrum a înscris în decembrie la Registrul Comerţului numele acţionarilor săi. Dragnea nu apare, dar sunt apropiați ai săi.

Directiva spune clar că acest tip de acţiuni trebuie să dispară din toate statele membre. Dar articolul trecut de Senat le dă răgaz celor care deţin acţiuni la purtător să le transforme în acţiuni la vedere într-o perioadă de un an şi jumătate. Adică să aibă timp suficient să găsească interpuşi de încredere. După ce trece această perioadă de graţie, firma riscă dizolvarea.

  Ce prostii au spus autoritățile române după Brexit

Directiva privind combatearea spălării banilor trebuie transpusă de fiecare stat în parte, dar România a întârziat momentul – motiv pentru care a fost trimisă deja în judecată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Guvernul putea merge pe varianta ordonanţei de urgenţă, dar a preferat să trimită proiectul în procedură legislativă scrie digi24.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: actiuni la purtator, politicieni, spalare de bani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici