Guvernul se pregătește să permită autorităților locale să instituie restricții de circulație în anumite zone din localitățile pe care le administrează, pentru a reduce poluarea. Aceste restricții pot fi totale pentru mașinile cu motoare termice sau accesul poate fi permis doar pe baza unei taxe plătite de posesorii acestor vehicule.
Noile prevederi sunt incluse într-un proiect de Hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Dezvoltării. Accesul în zonele cu emisii scăzute va fi tarifat diferit, în funcție de clasa vehiculului și tipul de combustibil. Vehiculele aparținând sistemului național de apărare, ordinii publice și securității naționale, precum și cele ale serviciilor publice de intervenție, vor fi exceptate de la aceste reguli. Proiectul de hotărâre care stabilește metodologia de elaborare a regulilor de acces, aplicarea tarifelor și excepțiile pentru zonele cu nivel scăzut de emisii (ZNSE) completează Legea nr. 155/2023 privind mobilitatea urbană durabilă. ZNSE nu vor putea fi create pe drumuri naționale, județene sau variante ocolitoare ale localităților. Taxele și excepțiile pentru aceste zone vor fi determinate de autoritățile locale prin regulamentul de acces. La nivel național, Ministerul Dezvoltării va gestiona Registrul ZNSE.
Noile norme includ și sancțiuni
Conform normelor metodologice pregătite, circulația vehiculelor care nu respectă regulamentul local de acces în zonele cu nivel scăzut de emisii (ZNSE) pe drumurile publice din interiorul acestora va constitui contravenție și se va sancționa cu amendă de 300 lei. Sancțiunile vor fi aplicate atât de Poliția Rutieră, cât și de Poliția Locală. În primul an de la înființarea ZNSE, nu se vor aplica tarife pentru intrarea sau tranzitarea acestor zone, iar autoritățile vor desfășura campanii de informare și promovare a ZNSE.
Instituirea zonelor cu nivel scăzut de emisii (ZNSE) și regulamentul local de acces în aceste zone se aprobă prin hotărâre a consiliului local sau, după caz, prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București. ZNSE vor fi marcate cu panouri de informare instalate de autoritățile administrației publice locale, conform standardelor stabilite de Organismul Național de Standardizare (ASRO).
Cum justifică Guvernul limitarea traficului auto
În România, Legea nr. 155/2023 privind mobilitatea urbană durabilă a intrat în vigoare la 30 mai 2023, stabilind cadrul general pentru promovarea și gestionarea mobilității durabile la nivel național. Printre măsurile prevăzute se numără instituirea de zone cu nivel scăzut de emisii în localități, conform reglementărilor Uniunii Europene, pentru a spori atractivitatea mobilității active și a transportului public.
Expunerea de motive a legii evidențiază că orașele din România se confruntă cu probleme semnificative, cum ar fi extinderea urbană necontrolată, servicii de transport public insuficiente, rețele rutiere incoerente, trotuare subdimensionate și soluții de parcare inadecvate. Totuși, problema majoră este traficul extrem de aglomerat și frecvent congestionat. Mobilitatea urbană durabilă trebuie să abordeze atât transportul de persoane, cât și pe cel de mărfuri, ambele contribuind la aglomerația urbană. În 2019, Bucureștiul a fost cel mai congestionat oraș din Uniunea Europeană și al 14-lea la nivel mondial, cu un timp pierdut în trafic de peste 227 de ore pe an, echivalentul a 9 zile întregi sau 28 de zile lucrătoare. Situația este similară, dar mai puțin severă, și în orașele mai mici din România.
Ce vor mai trebui să facă primăriile
Autoritățile locale vor fi obligate să stabilească tarifele de acces în ZNSE doar pe baza clasei vehiculului și a tipului de combustibil, fără alte criterii suplimentare. De asemenea, vor trebui să dezvolte trasee pentru transportul activ, inclusiv trotinete electrice, în interiorul ZNSE și să ofere servicii publice de transport activ, precum stații de închiriere pentru biciclete și trotinete electrice. Normele prevăd și extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Ce mai prevede Legea 155/2023
Pe lângă instituirea zonelor cu nivel scăzut de emisii (ZNSE), Legea nr. 155/2023 privind mobilitatea durabilă aduce și alte schimbări semnificative pentru șoferi. În timp ce aceștia se vor obișnui cu necesitatea de a renunța din ce în ce mai mult la mașinile personale pentru deplasările urbane, se vor confrunta și cu o scădere considerabilă a locurilor de parcare. Legea pune accent pe „planificarea și proiectarea pentru mobilitatea urbană durabilă”, având în vedere mai mulți factori, printre care: „prioritizarea transportului public”, „diminuarea zgomotului/poluării fonice” și „scăderea numărului de vehicule la 1.000 de locuitori”.
Pentru a reduce numărul de mașini la mia de locuitori, autoritățile vor „stimula utilizarea transportului public, a mersului pe jos și cu bicicleta”, prin introducerea de taxe de parcare și diminuarea volumului de parcări pentru autovehicule. În plus, este posibil să se aplice și creșteri ale impozitelor actuale pentru mașini, precum și impunerea unor taxe noi. Aceste măsuri restrictive sunt parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar adoptarea Legii nr. 155
Cum arată Capitala