În ciuda discursului public de o duritate considerabilă, Gigi Becali vrea să îşi protejeze investiţia în atacantul adus de la Astra pentru mai bine de 1,5 milioane de euro. Este motivul pentru care Alibec va fi reprimit în curând la prima echipă şi, mai mult decât atât, acesta va primi din nou şansa de a începe partidele din primul minut. Informaţiile ProSport indică faptul că mai mulţi impresari i-au recomandat lui Becali să nu întârzie prea mult readucerea atacantului pe care l-a scos deja la vânzare. ”Aşa-zisele oferte apărute până acum în presă sunt fie exagerări ale finanţatorului, fie pure invenţii. Din Anglia nu există un interes al unui club, sunt doar agenţi de jucători care cer dreptul de a reprezenta FCSB în discuţii pe care, în funcţie de abilităţi, ei le pot provoca pe la unele cluburi. Din liga secundă, cu siguranţă nu poate fi vorba despre Premier League. Totuşi, toată lumea îi recomandă lui Becali să termine cu pedeapsa şi să-l reprimească pe Alibec. Cu cât îşi revine mai repede, cu atât poate fi vândut mai rapid”, spune pentru ProSport o sursă din anturajul conducerii FCSB.
Clasicul 4-4-2 sau îndrăzneţul 3-5-2?
În momentul revenirii lui Alibec, Nicolae Dică se va confrunta cu o problemă la fel de mare precum cea dată de rotaţia celor doi atacanţi. Ambii vor trebui să fie titulari, motiv pentru care antrenorul poate trece la ceea ce anunţa încă din septembrie, adică un sistem tactic care să le permită lui Alibec şi lui Gnohere să intre pe teren din primul minut. ”M-am gândit să îi folosesc pe Alibec şi Gnohere în acelaşi timp. Dar nefăcând faza defensivă, am putea avea probleme. În România adversarii se apară în propria jumătate, strângând în centru, şi suntem obligaţi să scoatem mingea la margine şi să centrăm. Este posibil să jucăm şi un 3-5-2. Până acum aveam o problema cu jucătorii sub 21 de ani. La noi, aceştia erau doar mijlocaşi dreapta. Cu venirea lui Nedelcu, e posibil”, spunea Nicolae Dică atunci. Astfel, dilema rămâne sistemul pe care Dică îl va alege, precum şi jucătorii care se vor potrivi în noua partitură tactică noteaza prosport.ro
Cum ar putea arăta FCSB în 4-4-2
- Niţă – R. Benzar, Planic, Bălaşa, Momcilovic – D. Man (Teixeira), Nedelcu, Pintilii (Fl. Tănase), Budescu – Gnohere, Alibec