Nouăsprezece copaci au căzut pe străzi şi pe maşini în Capitală şi în judeţul Ilfov, în urma furtunii de sâmbătă noapte, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.
Echipajele ISU au intervenit, între orele 22.16 şi 23.30, pentru 19 copaci doborâţi de furtună, dintre care 16 în Bucureşti şi trei în Ilfov, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, potrivit news.ro.
Cele mai multe intervenţii au fost pe străzi din Sectorul 3, printre care zona Dristor, bulevardul Nicolae Grigorescu şi bulevardul Theodor Pallady. Şi pe strada Mărgeanului, în Sectorul 5, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.
De asemenea, echipajele ISU Bucureşti-Ilfov au fost solicitate să intervină şi pentru îndepărtarea a două antene care au fost doborâte de vântul puternic.
Daniel Vasile a precizat că intervenţiile sunt în desfăşurare, până în prezent nefiind primite solicitări pentru curţi sau subsoluri de imobile inundate.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de sâmbătă până duminică seara va ploua în aproape toată ţara, iar vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi 50-60 de kilometri pe oră, iar la munte şi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi rafale de peste 60-70 de kilometri pe oră.
Începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică şi pe parcursul zilei de duminică, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-est, centru şi trecător în vest.