Mai mulți primari liberali din județul Arad, grupați în spatele edilului din Ineu, Călin Abrudan, cer ca Gheorghe Falcă să își dea demisia din fruntea filiarei arădene a PNL. Călin Abrudan a postat pe Facebook un comentariu în care îl face praf pe Falcă.
„Cred că a venit momentul să facem o analiză clară, a eșecului, la alegeri locale (pierzând 12 primării) și la alegeri parlamentare (pierzând 3 parlamentari). Sunt convins că reformarea partidului PNL trebuie să aibă loc acum!Sunt convins că decizia trebuie să fie a cetățenilor, a membrilor responsabili și nu a unui singur om(Falcă), cum din păcate este de o vreme încoace!Am hotărât să mă pronunț public în urma multor consultări pe care le-am avut cu un număr înseamnat de primari și colegi, din județul Arad (din păcate nu am avut timp să îi contactez pe toți), colegi care au avut toți, fără excepție același gând ca și mine, că pentru județul Arad trebuie să se încheie epoca Falcă!Nu am ieșit până în acest moment cu declarații, deoarece nu am vrut să afectez imaginea partidului la alegerile care au trecut, așa că umilința trebuie să ia sfârșit acum! Sunt dispus să îmi depun mandatul din Biroul Județean PNL, dacă toți membrii biroului vor face același lucru și sunt convins că vom găsi persoane echilibrate și responsabile să ofere un interimat, la Arad, în vederea alegerilor corecte din interiorul partidului!”, a declarat Călin Ilie Abrudan, primarul orașului Ineu.