Mamă şi doi copii arşi de vii într-un incendiu devastator. Tatăl se află în stare critică

incendiu 1

Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la o locuinţă aflată în satul Slobozia, comuna Voineşti. Două autospeciale de la Detasamentul 2 ISU, cât şi echipaje SAJ şi SMURD au ajuns la faţa locului acordând prim ajutor de urgenţă persoanelor care se aflau în casă, scrie bzi.ro

2 copii şi mama acestora au decedat, iar tatăl, intoxicat cu monoxid de carbon a fost transportat la Spitalul Sfîntul Spiridon din Iaşi.

Unul dintre copii a murit carbonizat, iar celălalt, o fetiţă de 6 ani, a fost transportat de urgenţă la spitalul Sfânta Maria din Iaşi, cu arsuri şi intoxicaţie cu monoxid de carbon, însă, în pofida manevrelor de resuscitare, aceasta a murit, după cum afirmă Tamara Roşu, medic şef la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului de copii.

UserMatch

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Bolohan, a spus că, potrivit primelor indicii, focul ar fi fost pus intenţionat, scrie Radio Iaşi.

sursa: www.bzi.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: copii morti, flacari, foc, incendiu, mama

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici