25 octombrie este data ultimului meci în care Dennis Man a înscris departe de casă. O făcea la Oradea, când – de fapt – înscria primul său gol în contul arădenilor în Liga a 2-a.
Juniorul de clasă al UTA-ei s-a deblocat, însă, la momentul potrivit. A marcat astăzi golul cu care arădenii conduceau la pauză, la Brașov și tot cu capul, ca împotriva bihorenilor. „Îmi lipsea mult și o reușită în deplasare. Sigur, toate golurile sunt importante, dar parcă-mi doream să-mi ajut mai mult echipă și în deplasare. Mă bucur că am marcat azi, că am intrat la cabine în avantaj, având un moral ceva mai bun”, a spus atacantul de 17 ani, care marcase un gol și marți, în victoria UTA-ei Under 19 în finala de Cupă cu ACS Poli.
Man a fost plăcut impresionat de jocul Brașovului. „I-am simțit foarte arțăgoși, chiar au vrut să ne bată. Probabil, doreau să încheie și ei campionatul cu un rezultat mai bun, mai ales că nu se știe nimic legat de viitorul lor. Dar, dorința noastră de victorie a fost mult mai mare. Am crezut până la final și eu zic că am câștigat meritat”, a adăugat tânărul utist, ajuns la cota 9 goluri în acest campionat.
Acesta recunoaște că, pe undeva, a fost salvat de colegul său, Alex Manea.„Ratasem două ocazii mari până atunci, șutul acela în transversală și capul scos de portar chiar înainte de gol. Dacă nu am fi bătut azi, probabil aș fi visat urât mult timp de acum înainte. Îi mulțumim lui Alex că ne-a scos pe toți, că a fost omul cu golul decisiv”.
Chiar dacă UTA încă nu-și cunoaște adversarul de la baraj, mai precis primul dintre ei, Man e convins că: „Vom demonstra că suntem un grup unit și valoros și ne vom bate până la capăt pentru această promovare”.