Toţi specialiştii au prezis înfrângerea categorică a lui Trump în alegeri. Şi totuşi el a reuşit o victorie uluitoare şi zdrobitoare în faţa lui Clinton, sfidând toate analizele ştiinţifice.
Revista elveţiană Das Magazin oferă, într-o documentare excepţională explicaţia acestui fenomen care a şocat lumea.
Pe 9 noiembrie 2016, în jurul orei 8.30 dimineața, Michal Kosinski s-a trezit în camera sa din Hotelul Sunnehus din Zürich. Cercetătorul de 34 de ani susținuse la Institutul Federal Elvețian pentru Tehnologie (ETH) o conferință despre pericolele metadatelor și ale revoluției digitale.
Kosinski ține în mod regulat conferințe pe aceste teme în lumea întreagă. Este expert senior în psihometrie, o ramură a psihologiei bazată pe date.
Când a deschis televizorul în dimineața aceea, a văzut că bomba explodase: în ciuda previziunilor făcute de toate institutele de sondare prestigioase, Donald J. Trump fusese ales președinte al Statelor Unite.
Timp de multe ore, Kosinski a privit cum tabăra Trump îşi savura victoria, a văzut rezultatele care veneau din fiecare stat și a avut o intuiție că rezultatul acestor alegeri are o legătură cu cercetările sale.
În aceeași zi, pe atunci o obscură companie britanică cu sediul la Londra emitea un comunicat de presă semnat Alexander James Ashburner Nix:
„Suntem încântați că abordarea noastră revoluționară privind comunicarea pe baza datelor a jucat un rol decisiv în extraordinara victorie a președintelui Trump.”
Nix este un britanic de 41 de ani, și Președinte Director General al companiei Cambridge Analytica. Este întotdeauna îmbrăcat impecabil în costume de comandă, poartă ochelari de firmă şi părul blond ondulat dat de pe frunte spre spate.
Alexander Nix
Compania sa nu a participat doar la campania electorală online a lui Trump ci și la cea pentru Brexit.
Dintre acești trei jucători – meditativul Kosinski, foarte spilcuitul Nix și surâzătorul Trump – unul a lansat revoluția digitală, unul a pus-o în practică și al treilea a beneficiat de ea.
Big Data – urmele pe care le lăsăm peste tot fără să ştim
Oricine nu a petrecut ultimii cinci ani pe o altă planetă este familiarizat cu termenul Metadate (Big Data). Metadate înseamnă în esență că orice facem, atât online cât și offline, lasă urme digitale. Orice operațiune executăm cu cardurile noastre, orice căutare pe care o tastăm pe Google, orice mișcare facem pe telefonul nostru mobil este înregistrată, orice „like” este stocat. Mai ales fiecare „like”.
Multă vreme nu a fost prea clar la ce ar putea folosi aceste date – cu excepția poate de a putea găsi reclame la remedii pentru hipertensiune imediat după ce am tastat „scădere tensiune arterială”.
Pe 9 noiembrie 2016, a devenit limpede că se poate face mult mai mult. Compania aflată în spatele campaniei online a lui Trump – aceeași care a lucrat și pentru tabăra „Leava.EU” la începutul campaniei de Brexit – era o companie de Big Data: Cambridge Analytica.
Pentru a înțelege rezultatul alegerilor – și în ce mod comunicarea politică ar putea opera în viitor – este nevoie să începem cu un incindent straniu la Universitatea Cambridge, în 2014, la Centrul de Psihometrie Kosinski.
Psihometria, numită uneori și psihografie, se ocupă cu măsurarea trăsăturilor psihologice, ca de exemplu personalitatea. În anii 1980, două echipe de psihologi au creat un model care căuta să evalueze oamenii pe baza a cinci trăsături ale personalității, cunoscute ca „Big Five”. Acestea sunt Deschiderea (cât de deschis ești la noi experiențe?), Conștiinciozitatea (cât de perfecționist ești?), Extravertirea (cât de sociabil ești?), Acceptabilitatea (cât de prevenitor și cooperant ești?) și Nevrotismul (ești ușor iritabil?).
Pe baza acestor cinci trăsături – cunoscute și sub acronimul OCEAN, după inițialele de la termenii openness, conscientiousness, extroversion, agreeableness, neuroticism – putem realiza o evaluare relativ precisă a genului de persoană aflată în fața noastră. Aceasta include necesitățile și temerile ei, și care este modul probabil în care va reacționa.
„Big Five” a devenit standardul tehnic al psihometrilor. Însă vreme îndelungată problema acestei abordări a fost colectarea datelor, deoarece implica completarea unui chestionar complicat și foarte personal. Apoi a apărut Internetul. Și Facebook. Și Kosinski.
Operaţiunea OCEAN
Michal Kosinski era student la Varșovia când viața lui a luat o turnură nouă în 2008. A fost primit la Universitatea Cambridge pentru a-şi da doctoratul la Centru de Psihometrie, una din cele mai vechi instituții de acest gen din lumea întreagă.
Michal Kosinski
Kosinski i s-a alăturat colegului său David Stillwell la un an după ce acesta lansase o mică aplicație pe Facebook, în zilele în care platforma nu devenise colosul de astăzi. Aplicația lor, „MyPersonality”, le permitea utilizatorilor să completeze diferite chestionare psihometrice, inclusiv câteva întrebări psihologice din chestionarul Big Five. („Intru ușor în panică” „Îi contrazic pe ceilalți”).
Pe baza acestei evaluări utilizatorii primeau un „profil al personalității” – valorile individuale ale Big Five – și putea opta să împărtășească datele profilului de Facebook cu cercetătorii.
Kosisnki se aştepta ca doar câteva zeci de colegi și prieteni să completeze chestionarul, dar în scurt timp sute, mii și apoi milioane de persoane și-au dezvăluit convingerile cele mai intime.
Deodată, cei doi doctoranzi au devenit proprietarii celei mai mari baze de date adunate vreodată, care combina scoruri psihometrice cu profiluri de Facebook.
Abordarea pe care Kosinski și colegii săi au dezvoltat-o în anii următori a fost destul de simplă. Mai întâi, le dădeau subiecților un chestionar sub forma unui test grilă online. Din răspunsuri, psihologii calculau valorile personale Big Five ale respondenților. Apoi, echipa lui Kosinski compara rezultatele cu tot felul de alte date online de la subiecți: la ce au dat „like”, ce au distribuit sau postat, sau ce sex, vârstă sau loc de rezidență au specificat. Acest lucru le permitea cercetătorilor să unească punctele și să facă corelațiile.
„Like”-ografia descoperă şi cât lapte ai supt
În urma celor mai simple acțiuni online puteau fac deducții remarcabil de precise. De pildă, bărbații care dădeau „like” la marca de cosmetice MAC erau foarte probabil homosexuali; unul dintre cele mai bune indicii ale heterosexualității era să dai „like” la trupa de hip-hop Wu Tang Clan. Cine o simpatiza pe Lady Gaga era foarte probabil un extravertit, în vreme ce o persoană care dădea „like” la o temă filosofică era mai degrabă introvertit.
Deși fiecare piesă din această construcție pare prea mică pentru a produce o concluzie sigură, când zeci, sute, mii de astfel de informații individuale erau puse la un loc, predicțiile rezultate deveneau destul de precise.
Kosinski și echipa sa și-au îmbunătățit continuu modelul. În 2012, ei au dovedit că pe baza unei medii de 68 de „like”-uri date de un utilizator era posibil să îi ghicești culoarea pielii (precizie 95%), orientarea sexuală (precizie 88%), sau simpatiile pentru Partidul Democrat sau cel Republican (85%).
Nu s-au oprit aici. Coeficientul de inteligență, convingerile religioase, ca și consumul de alcool, de tutun sau de droguri etc. puteau fi și ele determinate.
Din date era posibil să deduci inclusiv dacă părinții cuiva erau divorțați.
Eficiența simulării lor era ilustrată prin cât de bine putea prezice răspunsurile unui subiect. Kosinski a continuat să lucreze la perfecționarea simulărilor: în scurt timp a ajuns capabil să evalueze o persoană mai bine decât colegii de muncă ai acesteia, doar pe baza a zece „like”-uri pe Facebook.
Șaptezeci de „like”-uri erau suficiente pentru a depăși nivelul a ceea ce prietenii unei persoane știau despre aceasta, 150 – ceea ce știau părinții și 300 – ceea ce știa despre ea partenerul său.
Mai multe „like”-uri puteau depăși chiar și ceea ce o persoană credea că știe despre ea însăși.
În ziua în care Kosinski și-a publicat descoperirile, a primit două telefoane: o amenințare cu un proces și o ofertă de muncă. Amândouă, de la Facebook.
Motor de căutare pentru Oameni
La doar câteva săptămâni după acea „like”-urile pe Facebook au devenit private din oficiu. Înainte, setările din oficiu permiteau ca oricine să vadă „like”-urile oricui.
Însă aceasta nu a reprezentat un obstacol în calea colectorilor de date; în timp ce Kosinski a cerut mereu aprobarea utilizatorilor, numeroase aplicații și chestionare online de astăzi solicită accesul la datele private ca o precondiție pentru a face teste de personalitate.
Însă nu era vorba numai despre „like”-uri sau Facebook: Kosinski era capabil acum să atribuie cele cinci mari valori psihometrice doar pe baza numărului de fotografii de profil pe care o persoană le are pe Facebook, sau câte contacte are aceasta (un bun indicator de extravertire).
Și mai dezvăluim ceva despre noi înșine, chiar și atunci când nu suntem online. De exemplu, senzorul de mișcare al telefonului nostru dezvăluie cât de repede ne mișcăm și cât de departe călătorim (aceasta se corelează cu instabilitatea emoțională).
Kosinski a concluzionat că smatphone-ul este un amplu chestionar pe care îl completăm în mod constant, fie că suntem conștienți, fie că nu.
Totuși, mai presus de toate – și aici este cheia – lucrurile funcționează și în sens invers: nu doar că pornind de la datele tale ți se poate crea profilul psihologic, dar datele tale pot fi folosite și atunci când se caută anumite profiluri: toți tații anxioși, toți introvertiții mânioși, de pildă. Sau poate toți indecișii democrați?
Ceea ce Kosinski a inventat era un fel de motor de căutare a oamenilor. Atunci și-a dat seama de potențialul, dar și inerentul pericol al muncii sale.
Pentru Kosinski, internetul a fost dintotdeauna un dar căzut din paradis. Ceea ce a dorit mereu să facă a fost să dea ceva înapoi, să împărtășească.
Datele pot fi copiate, așa că de ce nu ar profita toată lumea de pe urma lor? Acesta era spiritul unei întregi generații. Începutul unei noi ere care transcendea granițele muncii fizice.
Dar ce s-ar fi întâmplat, se întreba Kosinski, dacă unii ar fi abuzat de motorul său de căutat oameni pentru a manipula?
Așa că a început să adauge avertismente la majoritatea lucrărilor sale științifice. El atrăgea atenţia că abordările sale „ar putea reprezenta amenințări la adresa binelui individual, a libertății sau chiar a vieții”. Însă nimeni nu părea să înțeleagă ce voia să spună.
Misteriosul Dr. Spectre îşi face apariţia
Cam în aceeași perioadă, pe la începutul lui 2014, Kosinski a fost abordat de un tânăr asistent de la catedra de Psihologie, pe nume Alexander Kogan. I-a spus că o face în numele unei companii interesate de metoda lui Kosinski și care ar dori să acceseze datele din aplicația „MyPersonality”. Kogan a spus că nu a fost mandatat să dezvăluie și pentru ce scop.
La început, Kosinski și echipa lui au luat în considerare oferta, care ar fi adus mulți bani institutului, însă apoi a ezitat. Într-un final, își amintește Kosinski, Kogan i-a dezvăluit numele companiei: SCL sau Strategic Communication Laboratories. Kosinski a căutat numele companiei pe Google: „(Suntem) Prima opțiune pentru o agenție de management”, scria pe site-ul companiei.
SCL oferea strategii de marketing bazate pe simulările psihologice. Unul dintre domeniile sale principale: influențarea alegerilor. Influențarea alegerilor? Tulburat, Kosinski a cercetat și restul paginilor. Ce fel de companie era asta? Și ce puneau la cale oamenii ăștia?
Ceea ce Kosinski nu știa la vremea respectivă: SCL este compania-mamă pentru un grup întreg de firme. Este neclar cine este proprietarul SCL și aş diverselor sale filiale din cauza unei structuri corporatiste stufoase, ceva asemănător celor din Panama Papers.
Unele dintre filiale au fost implicate în alegeri din Ucraina până în Nigeria, l-au sprijinit pe monarhul Nepalului împotriva rebelilor, în vreme ce altele au creat sisteme pentru a influența Europa de Est (un program NATO de contracarare a proganadei Rusiei în zonă) sau de a-i face pe cetățenii afgani să fie mai favorabili față de NATO.
Iar în 2013 SCL a creat o nouă companie pentru a participa la alegerile din Statele Unite: Cambridge Analytica.
Kosinski nu știa nimic despre toate astea, însă avea o presimțire rea. „Totul a început să pută”, își amintește el. După noi investigații, a descoperit că Alexander Kogan a înregistrat în secret o companie care făcea afaceri cu SCL. Potrivit unui articol din decembrie 2015, din The Guardian, și al unor documente interne ale companiei prezentate revistei Das Magazin, rezulta că SCL a aflat despre metoda lui Kosinski de la Kogan.
Kosinski a ajuns să suspecteze că firma lui Kogan a reprodus măsurătorile făcute pe baza „like”-urilor de pe Facebook pentru a le vinde acestei companii de influențare a alegerilor.
Atunci a rupt imediat orice contact cu Kogan și l-a informat pe directorul institutului, aprinzând un conflict în interiorul universității. Institutul se temea pentru reputația sa.
Alexander Kogan s-a mutat la Singapore, s-a căsătorit și și-a schimbat numele în Dr. Spectre.
Michal Kosinski și-a terminat doctoratul, a primit o slujbă la Stanford și s-a mutat în Statele Unite.
Vreme de un an a fost liniște. Apoi, în noiembrie 2015, cea mai radicală tabără dintre cele două ale Brexitului, „Leave.EU”, sprijinită de Nigel Farage a anunțat că a angajat o companie de Big Data pentru a-i sprijini campania online: Cambridge Analytica. Specialitatea companiei: politici inovative de marketing – „microtargeting” – prin măsurarea personalității oamenilor pornind de la comportamentul lor online pe baza modelului OCEAN.
Kosinski a început să primească e-mail-uri în care era întrebat ce legătură are cu toate astea – cuvintele Cambridge, personalitate și analytics i-au dus pe mulți cu gândul la Kosinski.
Era prima oară când auzea de această companie, care și-a împrumutat numele, spunea ea, de la primii săi angajați, cercetători din cadrul universității. Oripilat s-a uitat pe website-ul companiei. Metodologia lui era folosită în scopuri politice?
După Brexit, prieteni și cunoștințe i-au scris să-i reproșeze ce a făcut. Oriunde mergea, Kosinski era nevoit să explice că nu are nimic de-a face cu această companie.
(Rămâne neclar cât de mult a fost implicată Cambridge Analytica în campania de Brexit, compania a refuzat să discute aceste aspecte.)
„Bad Moon Rising”
Summit-ul Concordia este un fel de Forum economic mondial de la Davos în miniatură. Sunt invitați decidenți din lumea întreagă.
O voce catifelată de femei anunță:
„Îl invit în scenă pe Alexander Nix, CEO al Cambridge Analytica.”
Un bărbat zvelt într-un costum închis la culoare urcă pe scenă. Mulți din sală știu că este șeful strategiei digitale a lui Trump.
Cu câteva săptămâni înainte, Trump scria pe Twitter, deși destul de criptic: „Curând mă veți numi Mr. Brexit.” Observatorii politici au remarcat într-adevăr câteva asemănări frapante între agenda lui Trump și cea a mișcării Brexit.
Dar puțini au făcut legătura cu angajarea unei companii de marketing numite Cambridge Analytica.
Până atunci, campania digitală a lui Trump însemnase o singură persoană, Brad Parscale, un antreprenor de marketing care îi crease lui Trump un website pentru 1500 de dolari. La 70 de ani, Trump nu este prea înclinat spre tehnologie, pe biroul lui nu este nici un computer. Trump nu scrie e-mail-uri, dezvăluia odată asistenta sa personală. Ea este cea care l-a convins să-și ia un smartphone, de pe care acum dă non-stop mesaje pe Twitter.
De cealaltă parte, Hillary Clinton se baza puternic pe moștenirea primul președinte „al rețelelor de socializare”, Barack Obama. Avea listele cu adrese ale Partidului Democrat, lucra cu excepționalii analiști de Big Data de la BlueLabs și primea sprijin de la Google și DreamWorks.
Când în iunie 2016 s-a anunțat că Trump a angajat Cambridge Analytica, establishmentul din Washington a strâmbat din nas. Niște tipi străini în costume de comandă care nu înțeleg America și oamenii ei? Serios?
„Creierul cu noduri” de la Cambridge
„Este un privilegiu pentru mine să vă vorbesc astăzi despre puterea Metadatelor și a psihometriei în procesul electoral.” Logo-ul Cambridge Analytica – un creier compus din noduri de rețea, asemenea unei hărți – se află în spatele lui Alexander Nix.
„Cu 18 luni în urmă, senatorul Cruz era unul dintre cei mai impopulari candidați”, explică blondul cu un accent britanic tăios. „Mai puțin de 40% din populație auzise de el”, continuă analistul.
Alexander Nix pe scena Forumului Concordia
Cambridge Analytica s-a implicat în campania prezidențială americană cu aproape doi ani în urmă, inițial în calitate de consultant al lui Ben Carson și Ted Cruz . Cruz și ulterior Trump au fost finanțați în secret de miliardarul din domeniul software Robert Mercer, care, împreună cu fiica sa, Rebekah, se spune că este investitorul principal al Cambridge Analytica.
„Așadar, cum a făcut?” Până acum explică Nix, campaniile electorale au fost organizate pe baza conceptelor demografice. „Este o idee de-a dreptul ridicolă că o femeie ar trebui să primească același mesaj datorită sexului ei – sau toți oamenii de culoare, datorită rasei lor.”
Ceea ce voia să spună Nix era că în timp ce alți consultanți se bazează pe datele demografice, Cambridge Analytica folosește psihometria.
Nix afişează următoarea imagine pe ecranul din spate: cinci fețe diferite fiecare corespunzând unui profil psihologic. Este Big Five sau modelul OCEAN. „La Cambridge”, spune el, „putem crea un model pe baza căruia să ghicim personalitatea oricărui adult din Statele Unite.”
Sala este captivată. Potrivit lui Nix, succesul companiei sale se bazează pe o combinație de trei elemente: știința comportamentală bazată pe modelul OCEAN, analiza Metadatelor, și publicitatea „țintită”. Aceasta din urmă este publicitate individualizată, adaptată pe cât posibil la personalitatea unui consumator individual.
Nix a explicat inocent cum face compania sa asta. Mai întâi, Cambridge Analytica cumpără date personale din diferite surse, precum registrele funciare, dealerii auto, bazele de date ale lanțurilor de magazine: ce reviste citești, ce biserici frecventezi…
Metodologia pare destul de asemănătoare celei dezvoltate cândva de Michal Kosinski. Iar compania a făcut exact ceea ce se temea Kosinski: „Am făcut profilurile fiecărei persoane adulte din Statele Unite – 220 de milioane.”
Cum să-i ţii pe alegătorii lui Hillary departe de urne
Inconsecvențele uluitoare ale lui Trump și mesajele sale contradictorii s-au dovedit brusc a fi cel mai mare atu al său: un mesaj diferit pentru fiecare alegător. În august 2016, matematiciana Cathy O’Neil observa pe blogul său că Trump acționa conform unui algoritm perfect de oportunități.
Alexander Nix își reamintește și el:
„Aproape fiecare mesaj pe care Trump îl transmitea era dictat de analiza datelor.”
În ziua celei de-a treia dezbateri televizate dintre Trump și Clinton, echipa lui Trump a testat 1750.000 de variații ale mesajelor publicitare pentru afirmațiile sale, pentru a găsi prin intermediul Facebook varianta optimă.
Majoritatea diferențelor erau microscopice, pentru a „atinge” țintele din cel mai bun unchi psihologic: titluri cu caractere diferite, culori, majuscule, cu o imagine sau un video.
Acest reglaj fin permite mesajelor să ajungă până la cele mai mici grupuri, a exprimat Nix. „Ne putem adresa satelor sau cartierelor în mod foarte specific. Până la nivel de indivizi.”
În districtul Little Haiti din Miami, echipa de campanie a lui Trump le-a trimis locuitorilor informații despre uriaşul scandal în care Fundația Clinton a „subtilizat” miliarde de dolari din ajutoarele internaționale, după cutremurul devastator din 2010. Echipa Trump încerca astfel să-i determine pe oameni să nu meargă la vot. Acesta a fost unul dintre scopurile majore: să-i țină pe potențialii votanți ai lui Hillary (inclusiv militanții de stânga, afro-americanii și femeile tinere) departe de urne.
Nix și-a încheiat conferința de la Summit-ul Concordia proclamând că publicitatea generalizată, adresată tuturor („blanket advertising”) a murit. „Copiii mei nu vor înțelege niciodată acest concept de comunicare în masă.”
Și părăsind scena, a anunțat că, după ieșirea lui Ted Cruz din cursă, compania sa va sprijini unul dintre candidații rămași.
În ce măsură „trupele digitale” ale lui Trump au „țintit” cu precizie populația americană a fost mai puţin evident la momentul respectiv, deoarece aceste „atacuri” s-au produs mai puțin pe canalele TV „mainstream” și mai mult cu ajutorul mesajelor personalizate pe rețelele sociale și canalele TV digitale.
Și în vreme ce echipa lui Clinton credea că se află în frunte, bazându-se pe proiecțiile demografice, jurnalistul de la Bloomberg Sasha Issenberg a fost uimit să observe cu ocazia unei vizite la San Antonio – acolo unde era sediul de campanie digitală al lui Trump – că se organiza un al doilea „cartier general”.
Echipa Cambridge Analytica, compusă se pare din vreo zece oameni, a primit 100.000 de dolari de la Trump în iulie, 250.000 de dolari în septembrie, și 5 milioane de dolari în septembrie.
Potrivit lui Nix, compania a câștigat cu totul peste 15 milioane de dolari.
Cum să furi votul din casa omului
Măsurile „digitale” impuse de Cambridge Analytica în campania lui Trump au fost radicale: din iulie 2016, reprezentanților publicitari ai echipei li s-a pus la dispoziție o aplicație cu ajutorul căreia puteau identifica opiniile politice și tipurile de personalități ale locatarilor unei case. Era aceeași aplicație folosită și în campania de Brexit.
Aplicaţia care a permis „perierea” stradă cu stradă, casă cu casă
Oamenii lui Trump sunau doar la ușile caselor pe care aplicația îi indica drept receptivi la mesajele lor.
Ei veneau pregătiți cu ghiduri de conversație croite după personalitatea locatarilor și încărcau în aplicație noile informații culese la fața locului, care erau apoi transmise la sediul central de campanie.
Nimic nou. Și democrații au făcut lucruri similare, însă nu există nici un indiciu că ei s-au bazat pe identificarea profilurilor psihologice. În schimb, Cambridge Analytica a împărțit populația americană în 32 de tipuri de personalități și s-a concentrat doar pe 17 state.
Și la fel cum Kosinski stabilise că bărbații care preferă cosmeticele MAC sunt probabil în bună măsură homosexuali, compania a descoperit că o preferință pentru mașinile fabricate în Statele Unite însemna un indiciu puternic că respectiva persoană este un potențial alegător al lui Trump.
Printre altele, asemenea descoperiri indicau și care mesaje ale lui Trump funcționau mai bine și unde.
Decizia ca el să se concentreze pe statele Michigan și Wisconsin a fost luată pe baza analizelor acestor date.
Donald Trump devenise instrumentul prin care se implementa un model de Metadate.
În ce măsură metodele psihometrice au influențat efectiv alegerile? Când i s-a pus această întrebare, Cambridge Analytica a refuzat să ofere vreo dovadă a eficienței campaniei sale. Și este foarte posibil ca la această întrebare să nu existe un răspuns.
Și totuși o serie de indicii există: ascensiunea surprinzătoare a lui Ted Cruz după alegerile primare este o realitate. Ca și numărul crescut de votanți din mediile rurale. S-a înregistrat un declin al numărului de „voturi timpurii” („early votes”) ale afro-americanilor.
Și faptul că Trump a cheltuit atât de puțini bani poate explica eficiența campaniei bazate pe personalitatea indivizilor. Ca și faptul că a investit mai mult în publicitatea digitală decât în cea TV, în comparație cu Clinton.
Facebook s-a dovedit a fi arma supremă și cel mai bun agent de campanie electorală, după cum spune Nix.
Multe voci au susținut că statisticienii au pierdut alegerile din cauză că predicțiile lor au fost atât de eronate. Nu cumva, în realitate, statisticienii au câștigat alegerile – dar numai cei care au folosit noua metodă?
Un alt mare câștigător este Cambridge Analytica. Steve Bannon, membru în conducerea companiei, fost șef al publicației conservatoare Breitbart News, a fost angajat consilier și șef al echipei de strategi a lui Trump.
Cambridge Analytica a primit propuneri de colaborare din partea premierului Marii Britanii, dar și din Germania, Elveția sau Australia. Anul acesta au loc alegeri cruciale în trei țări europene: Germania, Franța și Olanda. Succesul electoral a venit la momentul oportun pentru Cambridge Analytica.
Lumea s-a întors cu susul în jos. Marea Britanie iese din UE, Donald Trump este președintele Statelor Unite. Iar la Stanford, Kosinski, care avertiza asupra pericolelor folosirii psihometriei în domeniul politicii primește din nou mesaje acuzatoare: „Nu”, spune Kosinski liniștit, clătinând din cap. „Nu e vina mea. Nu eu am construit această bombă. Doar am arătat că ea există scrie evz.ro