Medicii au fost chemaţi să consulte un cadavru pregătit de înmormântare. Rudele: „I-am pus oglinda în faţă şi s-a aburit“

sicriu

Scene tragicomice într-un sat din judeţul Vaslui, unde familia unui bărbat de 84 de ani decedat de două zile au sunat la 112 în timp ce se pregăteau să înmormânteze ruda, solicitând unui echipaj de ambulanţă să consulte mortul, pentru că li se pare că ar fi viu şi mişcă.

Cazul s-a petrecut în localitatea vasluiană Vovrieşti, comuna Băceşti. Iniţial, cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui au crezut că este vorba de o glumă proastă, însă rudele celui decedat au insistat sunând inclusiv la superiorii ambulanţierilor de la Bucureşti.  Bătrânul de 84 de ani, din satul Vovrieşti, fusese internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde pe fondul afecţiunilor cardiace a decedat.

După ce cadrele medicale au declarat decesul, cadavrul bărbatului a stat timp de două zile la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, ulterior fiind preluat de rude pentru a fi înmormântat. Adus acasă, a fost aşezat pe masă, potrivit tradiţiilor, iar rudele au jelit trecerea la cele veşnice. Analizându-şi tatăl, fiicele decedatului li s-a părut că acesta nu ar fi mort, ci mai degrabă ar dormi. Mai mult, una dintre fiice a invocat că, la un moment dat, tatăl ar fi mişcat mişcat un deget. Şi-a alertat celelalte surori, care pentru a se convinge dacă tatăl lor mai trăieşte sau nu, au pus la cale un experiment. Au luat o oglindă de afară şi au dus-o în încăperea în care se afla mortul, aşezând-o în dreptul feţei. Cum din cauza diferenţei de temperatură oglinda s-a aburit, fiicele ”s-au convins” că tatăl lor chiar trăieşte. Electrocardiogramă mortului din sicriu ”Au înroşit firul” sunând la Ambulanţă după ajutor. În zadar au încercat cadrele medicale să le explice că bărbatul fusese declarat decedat în spital, unde s-au făcut toate verificările de rigoare înainte de a fi predat la Morgă. În cele din urmă, un echipaj medical condus chiar de directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Vaslui, medicul Ana Ungureanu, s-a deplasat la Vovrieşti, o localitate situată la peste 50 de kilometri de Vaslui.  Ajuns la locul solicitării, cadrele medicale au scos mortul din sicriu, l-au dezbrăcat şi consultat, ba i-au făcut şi electrocardiogramă pentru a dovedi rudelor că persoana decedată chiar este decedată.

  Interviu cu Florin Mîndra, terapeutul prin masaj. Vezi aici ce patologii poate vindeca!

“Am fost solicitati în satul Vovriesti, comuna Băceşti, pentru că rudelor unui decedat li s-a părut că acesta trăieşte. Ne-au spus că după două zile de la deces, corpul bărbatului nu s-a schimbat deloc, nu e rigid. Ba mai mult, ne-au spus că, atunci când i-au pus oglinda în faţă, obiectul a aburit. Ne-am deplasat la fata locului. Mortul era asezat în sicriu. I s-a fãcut o electrocardiogramă, iar familia a văzut cã inima nu-i mai bătea”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui. Ambulanţa Vaslui sufocată cu solicitări ce nu reprezintă urgenţe Medicii de la SAJ Vaslui afirmă că nu este prima dată când au parte de solicitări trăsnite din partea pacienţilor, însă aceasta le-a întrecut pe toate.  În primele patru luni ale lui 2017, S.A.J. Vaslui a inregistrat un numar de 18.777  solicitari  din  care  urgente majore Cod Rosu 1.781, urgente Cod Galben 14.840 , urgente Cod Verde 127 si transporturi 1.045.

”Personalul serviciului nostru face eforturi deosebite pentru a-şi îndeplini unica responsabilitate  pe care o are, aceea de a salva vieti, si asta deoarece numarul de cazuri la care trebuie să intervină zilnic este covârşitor. Realitatea este însa că multe din aceste solicitări pot fi rezolvate de medicina primară. Există cabinete de medicină de familie aproape în fiecare  comună şi de asemenea există 10 centre de permanenţă în judeţ cărora li se pot adresa pacienţii  pentru multe afecţiuni ce nu le pun viaţa în pericol  imediat”, a menţionat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui. Reprezentanţii SAJ Vaslui au precizat că de la începutul anului s-au confruntat cu nu mai puţin de 565 de situatii in care pacientii au refuzat transportul la spital motivand ca ei doreau  doar  o parere medicala. A ”Solicităm înţelegere din partea populatiei, în sensul de a nu face abuz şi de a suna la 112 când cetăţenii judeţului au cu adevarat  o urgenţă ce impune prezenţa echipajelor noastre,  serviciul de Ambulanţă fiind un serviciu de urgenţă. Altfel, există riscul ca un pacient în pericol vital iminent să nu poată beneficia de ambulanţă deoarece aceasta esta trimisă la un caz ce putea fi rezolvat la dispensar, centru de permanenţă sau policlinică”, a conchis medicul Dan Ungureanu.

Citeste mai mult: Adevărul

Categorie: arad
Tags: importante, mecidi, mort, oglinda, stiri arad, vaslui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici