Medicii nu ştiu ce să facă pentru siamezele născute înainte de Crăciun. De ce este cazul unic în lume

siamez87897

Medicii nu au încă o soluţie pentru fetiţele siameze născute înainte de Crăciun. În vreme ce părinţii nu s-au mai interesat de ele, medicii cer ajutorul colegilor din străinătate pentru a rezolva cazul copilelor care au o singură inimă.

Fetiţele sunt în continuare la terapie intensivă şi respiră printr-un aparat special. Atât pot face deocamdată pentru ele medicii care de la început au fost rezervaţi în privinţa şanselor lor de supravieţuire.

„Este un caz la care din nefericire nu ştim ce să facem prea mult pentru că alţii nu au facut până acum nimic, însa tratamentul nostru merge în continuare. Nu ştim cât timp această inima complexă, rezultată din uniunea acestor doua inimi va functiona pentru cele două. Practic sângele se amestecă de la una la cealaltă, este o singura bătaie”, a explicat mediicul Catalin Cârstoveanu, pentru stirileprotv. ro.

Cele două copile împart cordul, ficatul şi sternul, iar din primele tomografii rezultă că inima lor are  3 ventricule si 4 atrii unite.

“Colegi care au experienţă în acest domeniu cum ar fi cei din Africa de Sud ne-au spus că nu au mai întâlnit un caz similar din punct de vedere al malformaţiei cardiace şi că încearcă să găsească o soluţie. Malformaţia cardiacă pe care ele o au nu a mai existat până în prezent”, a explicat Sebastian Ionescu, pentru sursa citată.

Sursa: www.gandul.info

Categorie: mandri.ro
Tags: caz unic, inima, malformatii, mandri aradeni, siameze, tomografie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici