În Polonia alegerile nu au fost câştigate de preşedintele Klaus Iohannis, în consecinţă relaţiile ţării cu Germania nu sunt tocmai cele mai bune! Dincolo de ironia unei astfel de afirmaţii, rămân tensiunile momentului între Varşovia şi Berlin, tensiuni create de schimbarea bruscă de regim din Polonia.
După ce noul Guvern conservator a preluat puterea, o serie de legi controversate au devenit rapid mărul discordiei între acesta şi Uniunea Europeană. Cea mai vocală a fost Germania, ai cărei politicieni au atras tranşant atenţia asupra încălcărilor repetate ale statului de drept de către Varşovia. În consecinţă, UE a declanşat o procedură specială asupra Poloniei, la fel ca în cazul României după “lovitura de stat” a USL.
Această situaţie nu a rămas fără răspuns din partea Varşoviei. Ambasadorul german a fost convocat la MAE polonez pentru a da explicaţii asupra declaraţiilor anti-poloneze de la Berlin, iar la mai multe manifestări sportive au fost afişate bannere anti-Germania.
Recent, o astfel de manifestaţie a avut loc şi la New York, unde câteva sute de polonezi au protestat în faţa ambasadei Germaniei, urcând apoi imagini pe reţelele de socializare. Aceştia au strigat lozinci împotriva cancelarului Angela Merkel, sloganul preferat fiind: “Merkel, salvează femeile germane, nu democraţia poloneză!” Manifestanţii au făcut aluzie la agresiunile sexuale din Koln, unde peste 500 de femei au depus plângere împotriva mai multot imigranţi.
Sursa: www.b1.ro