Mircea Dolha, deputat PNL: Mergem la Oslo să aflăm adevărul despre familia Bodnariu şi să cerem să-şi schimbe legislaţia

mirceah dolha

Delegaţia de parlamentari care va merge în Norgevia îşi propune să afle adevărul despre situaţia mai multor familii de români ai căror copii au fost plasaţi în familii surogat şi să le ceară parlamentarilor norvegieni să-şi armonizeze legislaţia cu cea europeană, susţine deputatul PNL Mircea Dolha.

Delegaţia, formată din membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor – Maria Grecea, Ovidiu Iane, Aurelian Mihai şi preşedintele Comisiei, Mircea Lubanovici, va face o vizită de trei zile în Norvegia, în perioada 19 – 22 ianuarie. Miercuri, 20 ianuarie, deputaţii vor merge la familia Bodnariu, a anunţat joi deputatul liberal Mircea Dolha, într-o conferinţă de presă. Dolha a precizat că delegaţia intenţionează să vorbească cu vecinii familiei Bodnariu, educatorii şi învăţătorii copiilor pentru „a vedea ce familie este, pentru a afla adevărul“. Deputatul a mai spus că a constatat cu “nemulţumire” că există o barieră de comunicare între partea norvegiană şi partea Română. „Vrem să aflăm doar adevărul.

Nu mergem să acuzăm nici autoritatea pentru protecţia copilului de acolo, nu mergem să acuzăm nici familia Bodnariu, mergem pentru că vrem doar să aflăm că s-au respectat toate normele legale în acest caz, dar şi în alte cazuri şi că aceşti cetăţeni români sunt bine reprezentaţi, mai mult decât a putut s-o facă până în prezent Ambasada României de acolo, dar şi Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României“, a mai spus deputatul. Dolha a mai susţinut că în acest caz Guvernul a purtat discuţii cu partea norvegiană cu “foarte multe mănuşi de catifea groasă”, însă parlamentarii vor avea “un limbaj direct, pragmatic, politic” cu omologii lor parlamentari şi cu reprezentanţi ai Ministerului Copilului şi ai altor instituţii. Parlamentarii români au programată o întâlnire de două ore, joi, cu membri ai Comitetului permanent pentru muncă şi afaceri sociale din Parlamentul Norvegian şi încă o întrevedere cu preşedintele grupului de prietenie România – Norvegia. „Noi ne bazăm foarte mult pe sprijinul colegilor parlamentari norvegieni care trebuie să înţeleagă că noi cerem doar ca Parlamentul norvegian să iniţieze legile necesare pentru a-şi armoniza legislaţia cu cea europeană“, a mai spus deputatul.

  Australia, Noua Zeelanda, Hollywood, chiar şi Honolulu protestează pentru familia arădeană Bodnariu

Vineri deputaţii au programată o întâlnire cu un secretar de stat din cadrul MAE norvegian pentru a discuta mai multe cazuri de familii de cetăţeni români ai căror copiii au fost plasaţi în familii surogat. “Vom avea o întâlnire cu conducerea Departamentului norvegian pentru copii, tineri şi familie, instituţie care se spune că ar fi coordonatoare a Barnevernet-ului acesta, deşi această instituţie, Barnevernet, este autonomă şi nimeni nu poate să intervină la ei. O să vedem cum putem face să aflăm, în primul rând, cu adevărat ce s-a întâmplat şi care sunt dovezile că familiile de români şi-au supus la rele tratamente sau şi-au bătut copiii, cum apare pe surse în presă”, a mai spus Dolha. Parlamentarul a spus că delegaţia va cere repatrierea copiiilor şi că deplasarea în Norvegia are loc pentru că există 11 cazuri de familii de români ai căror copiii sunt plasaţi în familii surogat.

Ambasadorul României la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu şi un expert trimis din centrala MAE au avut o întâlnire marţi cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia, a anunţat MAE, care precizează că minorii vor putea fi vizitaţi de consul. Diplomaţii români au avut o serie de întâlniri pe tema cazului familiei Bodnariu, inclusiv cu reprezentanţi ai Ministerului norvegian de Externe şi ai Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale din Norvegia, dar şi cu familia. “Familiei Bodnariu i s-au recomandat alţi doi avocaţi norvegieni, care s-au ocupat în trecut de cazuri similare şi care pot colabora cu avocatul familiei. Din discuţie a rezultat că sesizările privind eventuale abuzuri ale Barnevernet pot fi adresate doar de familie, prin avocat, către instituţia Fylkesmannen, care este reprezentantul autorităţilor centrale în teritoriu”, a declarat miercuri Raluca Lunculescu, purtătorul de cuvânt al MAE. Partea norvegiană a dat asigurări că există “garanţii procesule pentru părinţi” şi a reiterat faptul că ancheta Barnevernet nu a pus în discuţie aspecte de natură religioasă, fapt confirmat şi de familie.

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici