Echipajul pirotehnic al ISU ARAD Arad a executat astăzi o misiune de distrugere a unui proiectil de 100 mm, perforant exploziv, în pădure la nord de localitatea Milova.
Proiectilul a fost găsit de un grup de turiști care au anunțat politia. Echipajul pirotehnic s-a deplasat ieri în zona indicata, au găsit proiectilul și pentru ca acesta avea focosul deteriorat, pentru siguranță au decis sa facă distrugerea la fata locului.
Proiectilul se găsea la aproximativ 8 km de DN 7, în pădure într-o zona greu accesibilă.
În aceasta dimineața echipajul format din locotenent Avramescu Adelin și plt.adj. Dincă Valentin, însoțiți de către un echipaj SMURD, o grupa de paza de la Garda de Intervenție Barzava și un coleg de la Postul de Poliție Conop au executat misiunea de distrugere.
A fost o misiune deosebit de dificila, deplasarea pe ultimi 2 km a fost făcută pe jos sau cu ajutorul senilatei din dotarea Detașamentului de Pompieri Arad, rafalele de ploaie și vânt îngreunând și mai mult intervenția pirotehniștii.
După mai bine de 5 ore locotenent Avramescu a raportat misiune îndeplinită “proiectilul a fost distrus ne întoarcem la baza” pentru ca o misiune este un succes când ne întoarcem toți acasă.