Moş Nicolae îi aşteaptă pe copiii arădeni cu mii de cadouri

mos nicolae

Pomul de Crăciun din faţa Palatului Administrativ a fost împodobit. Aproape 1000 de metri de şir luminos şi zeci de fulgi dinamici au fost folosiţi pentru a transforma impresionantul brad de aproximativ 20 de metri într-un adevărat punct de atracţie pentru arădenii de toate vârstele.

În ajun de Sfântul Nicolae începând cu ora 18 va avea loc mult așteptata festivitate de aprindere a luminițelor care împodobesc Bradul de Crăciun. Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură au pregătit şi în acest an un program deosebit dedicat acestui moment special al Sărbătorilor de Iarnă.

Evenimentul va începe cu un program de colinde și cântece de iarnă, urmat de aprinderea instalaţiei de lumini de către primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, între timp va ajunge şi Moş Nicolae care va lăsa sub brad nu mai puţin de 8000 de pacheţele pentru cei mici.  Ultima parte a evenimentului a fost rezervată  Andreei Bălan, artista prezentând  la Arad, noul ei show special creat pentru sărbători, Fantezia de Iarnă.

Şi tot în această seară va fi pus în funcţiune şi Tramvaiul lui Moş Crăciun, care începând de anul acesta are o nouă înfăţişare.

Categorie: arad
Tags: a rad, cadouri, mii de becuri, mos, mos nicolae, nicolae, sitiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici