O femeie în vârstă de 59 de ani a fost împuşcată în cap din greşeală vineri, în localitatea mureşeană Aluniş, de un poliţist aflat în urmărirea unui autoturism al cărui şofer refuzase să oprească la semnal.
“La data de 8 februarie a.c., în jurul orei 19.50, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Reghin a efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto aflat în trafic. Acesta nu a oprit la semnalul poliţiştilor şi şi-a continuat deplasarea. Din acest motiv, poliţiştii rutieri au plecat în urmărirea autoturismului, care a fost dat în consemn poliţiştilor din cadrul Sectiei de Poliţie Rurală nr. 6 Brâncoveneşti, întrucât se îndrepta în direcţia respectivă. Ulterior, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Brâncoveneşti au depistat în trafic, pe raza localităţii Aluniş, autoturismul în cauză, efectuând şi ei semnal regulamentar de oprire, însă nici de această dată conducătorul autoturismului nu s- a conformat. Având în vedere cele precizate, un poliţist din cadrul secţiei respective a efectuat foc de armă asupra autoturismului în cauză. În urma uzului de armă, un glonţ a lovit, în zona capului, o femeie, de 59 de ani, din localitatea Aluniş, care se afla în zona respectivă, în calitate de pieton”, relatează poliţiştii modul în care s-a produs incidentul..
În acel moment, poliţiştii Secţiei Rurală de Poliţie nr. 6 Brâncoveneşti au abandonat urmărirea autoturismului în cauză şi acordat primele îngrijiri medicale femeii, solicitând, totodată, intervenţia unei ambulanţe la faţa locului.
Ulterior, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Mureş, fiind apoi transferată la Spitalul Clinic Judeţean Cluj- Clinica de Neurochirurgie, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate scrie news.ro
“Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au continuat urmărirea autoturismului, care a fost oprit în localitatea Răstoliţa, iar conducătorul auto a fost identificat, fiind aplicate măsurile legale. În cauză se efectuează cercetari pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea incidentului”, precizeaază Poliţia.