Mariana Pitigoi Maracine, regina cântecului popular din Gorj, cum era numită a murit, vineri, în urma unei suferinţe cumplite provocată de o boală necruţătoare.
Pe paginile de Facebook ale colegilor ei au început să curgă mesajele de condoleanţe:
„Să luăm un moment de reculegere, cei care au avut ocazia de a a cunoaşte pe regina cântecului popular din Gorj şi anume Mariana Pitigoi Maracine. Nu am cuvinte ce să mai spun căci inima mea este frântă de durere când această fiinţă a plecat sus la ceruri. Cei care doresc pot să vină, duminica, la orele 13:00, în cartierul Siseşti ( Vădeni ), oraş: Târgu Jiu ,Judeţul Gorj să depună un ultimu omagiu pentru regina cântecului popular”, a scris pe site-ul de socializare Facebook, Marius Baldovin.
Conform dcnews.ro în ultimii doi ani, Mariana Mărăcine Piţigoi a trecut prin mai multe tragedii. Cântăreaţa de muzică populară a fost nevoită să-şi vândă toate porturile populare pentru a-şi plăti tratamentul. Drama ei a început la scurt timp după ce şi-a îngropat nepoata, fiica şi soţul. Toate acestea i s-au întâmăplat regretatei artiste în doar 2 ani.