Prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Stradă din Arad – hArmony, Arad Buskerfest, începe în 31 mai! Până sâmbătă, 4 iunie, organizatorii, Asociația C.E.A.S., aduc muzică și dans pe străzile Aradului, în zona centrală și în unele cartiere, într-o explozie de ritm, culoare și vitalitate, într-o diversitate de stiluri și pe mai multe scene în oraș!
Evenimentul debutează în data de 31 mai, cu Parada Artelor, pe traseul Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” – Piața Avram Iancu. Cunoscuta trupă arădeană Lupus Dacus va fi în capul coloanei de tineri care se deplasează în centrul orașului, iar animatorii evenimentului sunt doi dintre artiștii îndrăgiți ai Aradului, Claudia Iuga și Zoltan Lovas.
După-amiaza și seara spectacolul se mută pe strada Mețianu. Grupul vocal Gospel, Q Band și clujenii de la Two to Tango vor invita arădenii la muzică și dans în aer liber. Ziua se încheie cu o petrecere stradală cu măști și costume, unde organizatorii îi invită pe arădeni să reînvie atmosfera vechiului Arad, în acordurile de flaut și pian al lui Constantin Tălmaciu și Dor Niculescu.
Pe parcursul zilei, Club ABC va organiza activități de familiarizare a arădenilor cu diferite instrumente muzicale, pe strada Mețianu.
În următoarele zile, vom avea recitaluri ale unor artiști locali, naționali și europeni, iar seara câte un eveniment special, de la candele pe apă la lampioane ridicate de pe podurile de peste Mureș! Mai multe amănunte, în zilele următoare!
Partenerii principali ai festivalului sunt Poliția Locală, Centrul Județean de Voluntariat, Cetatea Voluntarilor, Primăria Municipiului Arad și, evident, Centrul Municipal de Cultură.
1 comentariu. Leave new
Se putea fara Claudia Yuga pffff