Împinși din habitatul lor natural de fenomenul despăduririlor, elefanții seamănă panică în Myanmar, unde locuitorii unor comunități au fost nevoiți să își construiască cabane în copaci pentru a găsi refugiu în timpul nopții, scrie AFP.
‘Sunt trei ani de când viața noastră este amenințată de elefanții care vin în special în toiul nopții și dimineața’, a declarat AFP Than Shin, care trăiește într-un sat din regiunea Taik Kyi, la nord de Rangoun.
‘Vrem ca ei să plece pentru că nu putem să trăim liniștiți’, a adăugat Than Shin, care în fiecare zi urcă împreună cu familia sa în adăpostul construit în copaci la peste trei metri înălțime. Patru localnici au murit striviți, în miezul nopții, de elefanți.
‘Elefanții vin în câmpurile din apropierea satelor și distrug recoltele de orez și trestie de zahăr. Suntem într-o situație disperată’, a spus Than Maung, 68 de ani.
În această regiune situată la puțin peste o sută de kilometri la nord de Rangoun, capitala economică a Myanmar, locuitorii trăiesc greu din agricultură, departe de proiectele economice ale țării care au fost lansate în 2011 după decenii de izolare. Potrivit unui raport publicat în 2015, Banca asiatică de dezvoltare estima că Myanmar este unul dintre elevii cei mai slabi din regiune în ce privește protecția mediului.
Sursa: www.agerpres.ro