Reclamantul Ioan (Nelu) Dumitrescu, reprezentat de o echipă de avocați din cadrul STOICA & Asociații, compusă din Cătălina Dicu (Senior Partner) și Viviana Crainea (Avocat Colaborator) a câștigat ordonanța președințială având ca obiect încetarea actelor de folosire a mărcii “IRIS” împotriva pârâților Cristian (Cristi) Minculescu, Valter Popa și Doruleț (Doru) Borobeică, aceștia nemaiputând folosi marca “IRIS”.
Marca “IRIS” a fost înregistrată la OSIM în anul 2005 de către Ioan (Nelu) Dumitrescu, unul din cei 3 membrii fondatori ai trupei IRIS, în vederea protejării acesteia și a fost reînnoită în anul 2015.
În anul 2017, Cristian (Cristi) Minculescu, Valter Popa și Dorulet (Doru) Borobeica au părăsit trupa IRIS, însă au folosit în continuare marca “IRIS” în scopul promovării concertelor lor și a altor evenimente artistice la care aceștia participau.
Ca urmare, titularul mărcii înregistrate “IRIS”, Ioan (Nelu) Dumitrescu, a introdus acțiune în justiție împotriva foștilor membrii ai trupei IRIS, solicitând interzicerea utilizării mărcii de către aceștia, având câștig de cauză prin decizia Curții de Apel București. Ordonanța președințială este definitivă.