Nicolae Ceaușescu este încă Doctor Honoris Causa al Universității din București.

5F84ED1C C49D 4519 AA4A E8A7BEF61E2D

Universitatea din București a decis, pe 15 februarie 2023, retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareșalului Ion Antonescu. Hotărârea a fost luată de Senatul Universității din București.

Cu acel prilej, Universitatea din București preciza, într-un comunicat: „Este de menționat că acest demers nu este singular în istoria Universității din București, imediat după Revoluția din 1989 Senatul UB adoptând decizia de a retrage titlul președintelui Nicolae Ceaușescu ca urmare a rolului nefast pe care l-a avut în evoluția României”.

„Așa cum a procedat imediat după Revoluție”

Mai mult, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, declara că „Senatul Universității din București doar a constatat că nu mai poate asocia instituția cu Mareșalul Ion Antonescu și i-a retras titlul de DHC, așa cum a procedat imediat după Revoluție prin retragerea titlului lui Nicolae Ceaușescu. De asemenea, s-a hotărât formarea unei comisii care să verifice toate titlurile de DHC acordate în trecut de Universitate. Rolul fiecărei personalități istorice, cu bune și cu rele, este consemnat de istorici și nu poate fi schimbat prin decizii administrative. Locul în istorie al Mareșalului Antonescu nu s-a schimbat în ultimii ani, dar criteriile etice ale Universității din București sunt astăzi altele decât cele din 1941. După 1989, UB nu a acordat titlul de DHC niciunui ministru în funcție, cu atât mai puțin șefului statului aflat în funcție, așa cum a făcut-o în trecut în cazurile dictatorilor Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu.”

Având de ani buni informația că Universitatea din București nu i-a retras NICIODATĂ, oficial, titlul deDoctor Honoris Causa lui Nicolae Ceaușescu, am vrut să verificăm dacă nu cumva am fost mințiți.

FA226E80 D693 4496 A7DE 35E9DD258D8D
Așa că am adresat Universității din București următoarea solicitare:

„Către Universitatea din București

În atenția domnului rector prof. univ. dr. Marian Preda

Pentru corecta informare a opiniei publice, în conformitate cu legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, vă rugăm să ne transmiteți o copie după decizia Senatului Universității, sau orice alt act, prin care s-a retras titlul de Doctor Honoris Causa acordat lui Nicolae Ceaușescu.

Cu deosebită considerație,

  Tinerii arădeni își pot construi o carieră în domeniul energiei

Pe 28 februarie, am primit următorul răspuns:

„Având în vedere complexitatea datelor solicitate, vă informăm că Universitatea din București va răspunde solicitării dvs. într-un interval care depășește termenul inițial de 10 zile.

Vă asigurăm de întreaga noastră deschidere spre colaborare”.

Iar pe 20 martie, Universitatea ne-a comunicat:

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră adresată Universității din București în baza Legii 544/2001 și înregistrată cu nr. 2.972 la data de 16 februarie 2023, vă transmitem următoarele:

Î: Vă rugăm să ne transmiteți o copie după decizia Senatului Universității, sau orice alt act, prin care s-a retras titlul de Doctor Honoris Causa acordat lui Nicolae Ceaușescu.

R: Ca urmare a unei propuneri interne anterioare, Senatul Universității din București a aprobat Constituirea unei comisii de analiză a titlurilor onorifice de Doctor Honoris Causa acordate de Universitatea din București în toată perioada regimurilor dictatoriale din România.

Astfel, comisia, formată din cinci specialiști, a început documentarea în arhivă și nu a identificat, până în acest moment, documentele privind decizia de retragere a titlului de DHC al lui Nicolae Ceaușescu. Activitatea comisiei va continua, iar în momentul în care vor apărea date noi cu privire la documentele solicitate de dvs., vă vom informa.

Nu în ultimul rând, este de menționat că Nicolae Ceaușescu a suferit o condamnare definitivă și irevocabilă, iar aceasta situație se înscrie printre cazurile explicite de retragere a titlurilor onorifice de Doctor Honoris Causa acordate de Universitatea din București. Prin urmare, facem precizarea că numele lui nu figurează în nicio listă de DHC de după 1990.

Arhiva Universității din București trece, în prezent, printr-un amplu proces de reorganizare și digitalizare, iar comisia amintită anterior va verifica toate numele din lista istorică a titlurilor de DHC acordate de Universitatea din București”.

Ceea ce am vrut să demonstrăm, am demonstrat: Nicolae Ceaușescu este, oficial, încă Doctor Honoris Causa al Universității din București.

Din păcate, o instituție de cel mai înalt nivel academic din România a livrat românilor o mare minciună. Nu contează dacă din rea credință sau, pur și simplu, din superficialitate.

Articol preluat cetateanul.net
Roland Cătălin Pena, senior editor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici