Nicuşor Dan, matematicianul, a aflat formula după care s-a furat la Bucureşti. Candidatul ştie cum se câştigă alegerile: „La televizor, totul este să şi ajungi acolo”

maxresdefault 4

În urmă cu patru ani, când a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan a obţinut 8,4%. Acum spune că are 20% în sondaje şi prima şansă să învingă candidatul social-democraţilor în Bucureşti. „Fără modestie, sunt singurul candidat care poate să bată PSD-ul”, susţine Nicuşor Dan, într-un interviu pentru Gândul, excluzând să se retragă din competiţia electorală în favoarea liberalului Ludovic Orban.

Intrat pentru a doua oară în cursa pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan admite că a răsuflat uşurat că a scăpat de Sorin Oprescu, care, până să-l salte DNA-ul, îi era potenţial contrantracandidat. „A fost un sfârşit fericit al unei piese foarte triste pentru că au fost şapte miliarde de euro pe care nu i-am prea văzut în dezvoltarea oraşului”, explică el. Cât s-a furat? Matematician de profesie, Nicuşor Dan face un calcul simplu: de la infrastructură la floricele, cam 150 de milioane de euro la Primăria Generală, iar, dacă pune la socoteală şi primăriile de sector, suma se apropie de 300 de milioane, pe an.

A identificat o formulă a furatului? Nicuşor Dan spune că „sunt trei moduri de a fura în Bucureşti”. „Unul pe achiziţii publice, unul cu retrocedatul şi al treilea, pe care lumea nu îl percepe aşa de direct, cel cu urbanismul, adică etaje în plus. Circulă zvonuri, puţine au fost confirmate în două-trei rânduri de DNA, 10.000 de euro şpaga pe etaj, lucruri de felul ăsta, şi care se văd în calitatea vieţii noastre”, explică el.

Are răspunsul pregătit pentru întrebarea dacă el a furat vreodată: „cred că atunci când aveam vreo cinci ani i-am furat castanele vărului meu sau ceva de felul ăsta. Dar acum, în perioada recentă, nu”. Admite însă că şpagă a mai dat, „la spitale, la lucruri din astea, când trebuie”.

Tot la capitolul bani, Nicuşor Dan face o estimare a fondurilor pentru campanie, cam 300.000 de euro, din care o parte o să meargă şi către afişe, dar nu cât să umple Bucureştiul. Nu ar vrea să facă în campanie foarte multe deplasări în teren, nu că i-ar fi frică, spune, să meargă în vreun cartier – e drept până acum nu s-a gândit să meargă noaptea prin Ferentari – ci „pentru că cred că e mult mai util, adică ajungi la mai mulţi oameni prin alte moduri de comunicare”. Câştigi alegerile la televizor? „Eu cred că da”, spune Nicuşor Dan, „totul este să şi ajungi acolo”.

Urmăriţi mai jos interviul integral cu Nicuşor Dan:

Gândul: Din nou candidat la Bucureşti. E aşa o bătaie pe candidaţii independenţi în această perioadă, PNL-ul vă trimite mesaje de pace. Ce le răspundeţi? 

Nicuşor Dan: Din nou, e adevărat, dar doar a doua oară. Da, eu sunt într-un proiect de zece ani pentru un fel de Bucureşti, iar acum patru ani am considerat că cea mai bună metodă de a ajunge la îndeplinirea acestui proiect este să candidez independent. Atunci s-au adunat foarte mulţi oameni în jurul meu, între timp cu oamenii ăştia am făcut un partid politic şi am anunţat că o să candidez în numele acestui partid politic, Uniunea Salvaţi Bucureştiul. E adevărat că sunt mulţi candidaţi…

Mulţi candidaţi ne-PSD, ca să zicem aşa.

Da, da, da. Şi acum, vorbind foarte lucid, eu am şi un sondaj care ne-a ieşit acum şi fără modestie, sunt singurul candidat care poate să bată PSD-ul.

Cât aveţi în acest moment în acest sondaj?

Eu am în jur de 20%, peste candidatul PNL-ului, şi avem şi intenţia de vot, cumva o împărţire a bazinelor de vot, şi cei care mă votează pe mine nu ar prea vota pe alţii dacă eu m-aş retrage, spre deosebire de votanţii PNL-ului care m-ar vota pe mine dacă candidatul lor se retrage.

Aţi avut o discuţie cu PNL-ul?

Nu am avut o discuţie oficială cu PNL-ul, suntem gata s-o avem. Dar plecând de la ce cred eu că vor oamenii, adică realmente un alt fel de politică, nu o discuţie despre „eu îţi dau asta, tu îmi dai aia şi mergem ca până acum”. Adică eu nu mă bat de 10 ani ca să-mi pun în CV o poziţie.

Deci este clar, nu vă retrageţi în favoarea domnului Ludovic Orban, cel puţin în acest moment.

Asta cred că este foarte clar.

Credeţi că ar fi dispuşi să renunţe ei la domnul Ludovic Orban pentru a vă susţine pe dumneavoastră?

Eu sper asta. Bine, am două speranţe care nu se exclud una pe alta. Am speranţa ca alegerile astea din Bucureşti să creeze un entuziasm, dacă nu ca cel de la alegerile prezidenţiale, măcar ca acela de acum patru ani, pentru că cu cât ies mai mulţi oameni din casă, cu atât şansele noastre cresc. Şi eu cred că este un moment în care alegerea este între cum a fost politica până acum şi cum poate să fie de acum încolo.

Uitaţi, PSD-ul vrea să facă un alt fel de politică, o trimite pe doamna Firea. Ce părere aveţi de doamna Firea?

Ce părere poţi să ai de… Şi al doilea lucru, ca să termin ce aveam de spus, eu sper într-o decizie rezonabilă a PNL-ului care nu poate să bată PSD-ul, în opinia mea. Adică aşa spun cifrele acum, nu ştiu cine ar putea să vină din partea lor care să bată PSD-ul. Despre doamna Firea…vine dintr-un sistem, este omul acelui sistem, n-aş vrea să intru în chestiuni care ţin de declaraţii nefericite pe care le-a avut, nici de cariera ei profesională. Asta mi se pare că este diferenţa esenţială: că a votat împotriva arestării preventive a lui Şova sau tot felul de alte lucruri, toate astea spun că e un om al sistemului.

Pe acelaşi culoar cu dumneavoastră mai aleargă cineva, un candidat independent susţinut de M10 al doamnei Monica Macovei, domnul Ciucu. Cu domnia sa aţi avut o discuţie sau cu staff-ul domniei sale până acum?

Am avut o discuţie, o să rămână între noi, sper. Adică nu o să fac eu public ce s-a discutat acolo. Aşa cum ne arată sondajele, lumea vrea mai degrabă ca noi să candidăm separat, cel puţin la nivelul partidelor. Ideea e ca mi-ar face un mare serviciu dacă s-ar retrage, pentru că cred că nimeni nu crede că o să poată să câştige primăria. Însă e foarte interesant pentru că e, cum să spun, e foarte puţin inflamaţie împotriva partidelor clasice şi în lumea asta a noilor veniţi e o foarte mare efervescenţă şi sunt oameni foarte pasionali care spun „trebuie să vă uniţi” şi oameni foarte pasionali care spun ”să nu vă uniţi vreodată”. Cifrele spun că sunt mai mulţi oameni care vor să nu ne unim, adică, să zic, mai mulţi talibani decât oameni care cred că avem aceeaşi platformă.

Aţi răsuflat uşurat când aţi scăpat de domnul Oprescu? Mă rog, v-a scăpat DNA-ul, până la urmă.

Am făcut şi noi nişte plângeri, dar n-au ajuns la DNA, ghinion, cum au ajuns cele pentru Liviu Negoiţă şi Andrei Chiliman. Da, a fost un sfârşit fericit al unei piese foarte triste pentru că au fost şapte miliarde de euro pe care nu i-am prea văzut în dezvoltarea oraşului.

Ce s-a întâmplat cu aceste şapte miliarde?

S-au dus pe podul Basarab, lucru util, dar care a fost mai scump decât podul peste Dunăre, deşi el trece peste zece linii de cale ferată. S-au dus anual cam 100 de milioane de euro pe străzi, unele asfaltate o dată pe an, altele niciodată, pe borduri, pe lucruri din astea, s-au dus 20-30 de milioane de euro în fiecare an pe panseluţe pe care acum, din raportul Curţii de Conturi, vedem cât au costat – 300 de lei o floare, 2-3000 de euro o bancă dintr-un parc, adică lucruri din astea.

Cât s-a furat?

Am făcut socoteala asta. 900 de milioane bugetul total, vorbim numai de Primăria Generală, cheltuielile obligatorii vreo 4-500 de milioane, din restul un 30%, să punem o medie aşa, de bani furaţi – între comisionul de 10% la infrastructură pe care ca să-l poată da cash merge spre 20% şi un 60% la floricele, punem o medie de 30% – şi ajungem la un furt de 120, 150 de milioane de euro pe an în Primăria Generală. Prin analogie, la primăriile de sector mai punem o sumă similară şi ajungem spre 250-300 de milioane de euro în Bucureşti, pe un an.

Sunteţi matematician, aţi descoperit o formulă a furatului?

Sunt trei moduri de a fura în Bucureşti. Unul pe achiziţii publice, cum am văzut, şi cum, din fericire, DNA-ul vede foarte des. Unul cu retrocedatul, şi este domnul Poteraş în puşcărie sau în anchetă. Şi al treilea, pe care lumea nu îl percepe aşa de direct, cel cu urbanismul, adică etaje în plus. Circulă zvonuri, puţine au fost confirmate în două-trei rânduri de DNA, 10.000 de euro şpaga pe etaj, lucruri de felul ăsta, şi care se văd în calitatea vieţii noastre. Adică un bloc pe o stradă de case umple strada de maşini, aglomerează traficul şi dacă ai 500 de blocuri ai nenorocit oraşul.

Vă admir perseverenţa cu care încercaţi să ajungeţi la Primăria Capitalei, vă urmăresc de mulţi ani. Totuşi oamenii se întreabă: domn’le, ce vrea acest domn Nicuşor Dan? Vrea şi el să se ducă să fure la Primăria Capitalei. Aţi furat vreodată, domnule Nicuşor Dan?

Cred că atunci când aveam vreo cinci ani i-am furat castanele vărului meu sau ceva de felul ăsta. Dar acum, în perioada recentă, nu.

Şpagă aţi dat?

Şpagă am mai dat, trebuie să recunosc. La spitale, la lucruri din astea, când trebuie.

Câţi bani aveţi pentru campania aceasta electorală?

Pentru moment, din cauză că ne-a întârziat ANAF-ul cu contul, nu am putut să primim bani pentru partid nici de la oameni puţini cu mulţi bani, nici de la oameni mulţi cu puţini bani. Am speranţa să deschidem zilele astea contul bancar şi am speranţa să strângem vreo 300.000 de euro în precampanie.

Semnăturile le-aţi strâns?

Începem de la începutul săptămânii viitoare.

V-aţi făcut un buget pentru strângerea de semnături?

Este un buget care ţine de corturile pe care o să le amplasăm, de oamenii care o să stea acolo să strângă semnături. Da, este un buget, nu e extraordinar.

Făceam tot aici la Gândul acum vreo doi ani o socoteală – cam cât ar costa semnăturile, cred că pentru campania prezidenţială era. Atunci spuneaţi 100.000 de euro.

Dacă vrei să le cumperi, da, cam 2 lei semnătura şi le cumperi.

Şi aşa, fără să le cumperi, cu corturile, cam cât v-aţi gândit că vă duce această campanie?

Un cort cu structură şi cu tot e cam 350 de euro, noi o să punem vreo 45, deci o să ne ducem cam la 15.000. Dar în primul rând că e o ipocrizie legea care spune că trebuie să faci campanie într-o lună. Nicăieri în lume nu se face campanie într-o lună. Şi atunci este o oportunitate campania asta de strângere de semnături de a vorbi în mod legal cu oamenii şi de a le spune cine suntem şi ce vrem. Deci e mai puţin stresantă pentru noi strângerea de semnături, cât e o oportunitate de a vorbi cu oamenii şi de a le spune despre noi.

  Nicuşor Dan a fost reales preşedinte al USR, cu 173 de voturi din 251

Deci 15.000 de euro v-ar costa semnăturile, ar mai rămâne 285.000.

În precampanie. După aceea ştiţi că, prin noua lege a finanţării, e şi un lucru bun şi un lucru rău, că statul dă banii înapoi partidelor care au făcut 3% într-un judeţ sau în Bucureşti şi un lucru rău este că partidul nu are voie să strângă el banii în campanie, trebuie să strângă candidaţii, ceea ce presupune un efort logistic: fiecare candidat să aibă mandatarul lui financiar, deci nu e să zicem ca de fapt la Autoritatea Electorală cu 300 de exerciţii contabile diferite. Şi o să cheltuim pe promovare, adică pe online, pe offline.

Afişe? Umpleţi Bucureştiul cu afişe cu dumneavoastră?

N-o să-l umplem, dar vrem să punem câteva, da, care, la fel, să îndemne oamenii să semneze pentru candidaturile noastre.

Aveţi candidaţi şi pentru celelalte sectoare sau sunteţi singurul candidat al partidului?

O să avem candidaţi pentru primăriile celor şase sectoare din Bucureşti şi o să avem candidaţi pentru Consiliul General şi pentru consiliile locale ale sectoarelor, de fapt ăsta este unul din motivele pentru care am făcut partidul, pentru a putea propune liste de candidaţi la consilii. După cum ştiţi, legea interzice independenţilor să formeze o listă.

Cine sunt colegii dumneavoastră care candidează la sectoare, pentru că în afară de dumneavoastră nu am auzit de altcineva?

Nu i-am anunţat public, pentru fiecare dintre ei o să fie un eveniment de lansare.

Mai ţineţi secretul acum?

Da, da. Procesul de selecţie nu s-a finalizat şi este o luptă internă la noi în partid. Adică nu vrem să dăm speranţe unor oameni care se gândesc că ar putea fi şi când o să luăm decizia o să anunţăm.

Pai aţi spus la început că aţi făcut un sondaj de opinie. Bănuiesc că aţi măsurat şi pentru sectoare. Sau l-aţi făcut doar pentru dumneavoastră?

Persoanele pe care o să le vedeţi candidând din partea noastră la sectoare sunt persoane care sunt foarte bine în profesiile lor, dar care nu au o notorietate publică, deci ar fi fost inutil să-i măsurăm în sondaje. Sondajul l-am făcut pe tot felul de lucruri: comparaţia între partide, ce vor bucureştenii, lucruri din astea.

Ce vor bucureştenii din sondajul dumneavoastră?

Principalele trei probleme care îi preocupă sunt traficul, corupţia legată de modul în care se cheltuie banul public şi siguranţa publică. Foarte aproape siguranţa publică de alte subiecte cum ar fi sistemul de şcoli şi calitatea vieţii într-o relaţie cu spaţiile verzi.

Domnule Nicuşor Dan, dacă veţi ajunge primar al Capitalei, cum le garantaţi bucureştenilor care vă dau votul că nu se va mai fura în primărie?

Nu putem garanta decât prin CV-ul nostru, al celor care candidăm. Dacă aş fi vrut să mă căpătuiesc, una că nu intram în asta, rămâneam în Franţa şi trăiam liniştit acolo, şi doi am avut procese cu zeci de milioane de euro din care m-aş fi putut căpătui.

Dar nu sunteţi singur acolo, va fi un Consiliu General. Până la urmă, corupţia nu este doar la primar, poate să fie şi în cazul consilierilor generali, pentru că sunt foarte multe interese ale partidelor.

Asta s-a dovedit, bineînţeles, şi la Sectorul 1, când au luat toţi, nu, şi posibil şi în Consiului General la Apa Nova.

Dar lumea aşteaptă de la primar ca în primărie să nu se mai fure, fie că e vorba de persoana sa,  fie de Consiliul General.

Acum, sunt mai multe întrebări pe care le puneţi. Unu, despre calitatea oamenilor pe care noi îi propunem lumea se poate lămuri asupra calităţii lor uitându-se la CV-urile pe care le au. După care, dacă consideră că persoana mea care este cea mai cunoscută public din partidul ăsta are o garanţie de onestitate, atunci aceasta se poate extinde şi asupra partidului. Ştiţi că spre deosebire de Parlament, în Consiliul General un om care îşi pierde calitatea de membru al partidului îşi pierde şi mandatul. Deci dacă cineva dintre noi deraiază partidul poate să-l dea afară şi următorul de pe listă poate să-i ia locul.

În ceea ce priveşte fenomenul corupţiei din primărie, în general, aici… În linii mari, în privat nu se fură. Deci trebuie să implementăm acele măsuri care fac ca în privat să nu se fure, trebuie schimbată în bună măsură echipa de directori şi trebuie făcute nişte proceduri suficient de clare, astfel încât funcţionarul să aibă marja de apreciere scăzută. Adică el mai mult să urmărească nişte proceduri şi mai puţin să spună el dacă poate să dea două etaje sau nu.

De ce să fie schimbată echipa de directori?

Mulţi dintre ei au încălcat legea.

Şi sunt încă acolo?

Da, sunt. Arhitectul-şef are zeci de decizii de instanţă care spun că autorizaţiile pe care el le-a dat sunt ilegale. Şi omul ăla trebuie să dispară, în mod evident, şi există mecanismul legal pentru a o face. În general, noii primari când vin schimbă echipa de directori, unii mai legal, alţii mai nelegal.

Spuneţi-mi trei proiecte pe care le aveţi în vedere pentru primul mandat.

În primul rând este o chestiune de a aşeza totul pe un fundament, în sensul de a face transparent tot ce se întâmplă în primărie, de a pune toate cheltuielile, facturile online, pe site în momentul în care ele sunt emise. Foarte important în aceeaşi sferă de idei, de a pune ordine în tot ceea ce înseamnă proprietate, utilităţi, deci trebuie să avem un suport informatic în care să avem şi proprietăţile, inclusiv ale municipalităţii, ca să vedem dacă chiriile pe care le luăm din ele sunt rezonabile. Eu aş zice că nu sunt, dar în momentul de faţă nimeni nu are informaţia. Să punem şi utilităţile, astfel încât să nu se întâmple să începem o lucrare şi să ne trezim că e o conductă de care n-a ştiut nimeni şi să ne întârzie câteva luni, cum s-a întâmplat la Piaţa Sudului, şi să punem şi tot ce înseamnă spaţii verzi, locuri de parcare, pentru a face cu adevărat o dezvoltare. Deci, cumva, primul proiect este să punem ordine pentru a putea mai departe să facem o administraţie reală.
O problemă uriaşă este problema traficului, iar aici sunt două proiecte: terminarea şoselei de centură şi fluidizarea transportului public. Pentru şoseaua de centură care aparţine CNADNR-ului propunerea noastră este de a contribui cu bani pentru a urgenta lucrurile, pentru că e în interesul nostru să o facem şi nu sunt foarte mulţi bani la nivelul bugetului Bucureştiul. Pentru transportul comun avem şi nişte bani europeni pe care putem să-i folosim pentru achiziţia de autobuze, de tramvaie şi mai ales pentru un sistem inteligent de trafic care să le dea prioritate. Şi în plus trebuie să ai şi curaj să dai benzi unice acolo unde se poate, tocmai pentru ca să facem din transportul în comun ceva predictibil cu care să ştii că dacă pleci de acasă la 08:20 ajungi la 09:00 la serviciu.

Dar un sistem integrat între RATB şi metrou aveţi în vedere?

Fără îndoială, e obligatoriu să facem asta.

A încercat şi domnul Oprescu la un moment dat şi cred că în câteva luni…

Ar fi mers aşa cum era, numai că RATB-ul nu plătea Metrorex-ului. Adică ei colectau simultan şi la un moment dat trebuiau să facă nişte regularizări între banii pe care îi colectau fiecare, iar RATB-ul trebuia să dea nişte bani Metrorex-ului pe care nu-i dădea. Şi la un moment dat Metrorex-ul s-a săturat să tot aştepte să primească bani şi a întrerupt parteneriatul.

Dar ar putea exista şi în Bucureşti, cum este în alte capitale europene, să mă urc în tramvai şi cu banii pe călătorie, pe aceeaşi călătorie, să pot merge şi cu metroul, şi cu un autobuz?

Într-o limită de timp, da. Asta nu s-a făcut, da. Parteneriatul care a murit între RATB şi Metrorex era abia la început, a murit în faşă.

Îşi permite Primăria Capitalei să ia Metrorex-ul în subordine?

Numai cu bani de la Guvern, adică în momentul de faţă şi RATB-ul şi Metrorex-ul cu cam aceleaşi cifre financiare, un buget cam de 250 de milioane de euro, din care doar o treime se acoperă din bilete, ceea ce e normal, asta se întâmplă peste tot în lume. Transportul public este subvenţionat şi, deci, dacă Bucureştiul ar prelua metroul ar trebui să mai dea în fiecare an încă o subvenţie de 160-170 de milioane de euro, ceea ce ar fi excesiv. Dacă, însă, în mecanismul de alocare bugetară se duce către Bucureşti şi această subvenţie anuală, ar fi rezonabil ca Bucureştiul să preia, da.

Spuneaţi că în acel sondaj pe care l-aţi efectuat dumneavoastră bucureştenii sunt interesaţi de siguranţa publică. Dumneavoastră, personal, vă este frică să mergeţi într-o zonă din Bucureşti?

Vă spun sincer că nu. Am fost în foarte multe zone, am fost şi ziua, am fost şi noaptea, nu m-am simţit ameninţat. Însă sunt lucruri pe care nu poţi să nu le vezi. Dacă te uiţi la doamnele care se urcă în transportul public, vei vedea că îşi ţin geanta strânsă în faţă ca nu cumva să le-o ia cineva. Nu poţi să nu vezi că există o mafie în pieţe. Deci sunt lucruri care cele mai multe dintre ele ţin de Poliţia Locală, iar Poliţia Locală este extrem de ineficientă.

Aţi avea curaj să mergeţi noaptea prin Ferentari, de exemplu, fără maşină?

N-am mers niciodată noaptea prin Ferentari, am mers ziua, nu ştiu, să facem o încercare.

Cât o să alocaţi proporţional din campanie pentru aceste deplasări în teren?

Staff-ul meu trage de mine să facem cât mai multe, eu aş face cât mai puţine, nu pentru că n-aş vrea să mă întâlnesc cu oamenii, ci pentru că cred că e mult mai util, adică ajungi la mai mulţi oameni prin alte moduri de comunicare. Dar în campania din 2012 am fost extrem de mult în mijlocul oamenilor.

Câştigi alegerile la televizor?

Eu cred că da. Totul este să şi ajungi acolo.

V-a refuzat cineva până acum?

Nu, eu niciodată nu am cerut nimănui să intru, mă duc ori de câte ori sunt invitat. În 2012 a fost în mod clar un mare dezechilibru între modul în care candidaţii au fost prezentaţi. Eu la una din marile televiziuni de ştiri am fost invitat o singură dată, într-o marţi, la ora 11:00 dimineaţa. Şi asta a fost toată campania mea prin acea televiziune de ştiri.

Nu ştiţi ce rating aţi avut atunci?

Nu ştiu, dar îmi închipui că marţi la 11:00 dimineaţa n-am avut cine ştie ce mare rating.

 

Sursa: www.gandul.info

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici