Procurorul general Tiberiu Nițu a trimis vineri ministrului Justiției cererea DNA privind sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea arestării preventive a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, urmăriți penal în dosarul despăgubirilor ANRP către omul de afaceri Mihai Rotaru.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, l-a sesizat pe procurorul general pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a lui Cătălin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, acesta fiind trimis în judecată sub control judiciar în alt dosar, și a lui Ioan Oltean, pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit DNA, în data de 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, împreună cu alți inculpați care au făcut parte din Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor (Crinuța Dumitrean — președinte, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru), prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, a aprobat raportul prin care un teren în suprafață de aproape 62.000 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire cesionarului Mihai Rotaru.
Procurorii susțin că terenul a fost supraevaluat cu aproape 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și avantaj patrimonial pentru Mihai Rotaru.
“Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011. Mihai Rotaru, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aprox. 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani, nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces în instanță”, au constatat anchetatorii.
DNA precizează că deputatul Ioan Oltean, care avea relații cointeresate cu cesionarul și cu președinta ANRP, Crinuța Dumitrean, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea lui Rotaru.
“În schimb, cesionarul Rotaru i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”, au reținut procurorii.
În acest dosar au fost reținute șase persoane — omul de afaceri Mihai Rotaru, fosta șefă ANRP Crinuța Dumitrean, membrii Comisiei Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru, și un evaluator.
sursa agerpres.ro
Nițu trimite la MJ cererea DNA de încuviințare a arestării deputaților Oltean și Teodorescu
Categorie: mandri.ro