Partidul Noua Dreaptă, principala formaţiune politică care se opune primirii de imigranţi ilegali pe teritoriul României, consideră că violarea frontierei ţării noastre prin pătrunderea ilegală a unui grup de 60 de imigranţi ilegali în dimineaţa zilei de 16 ianuarie a.c., impune o reacţie fermă şi urgentă a Statului Român, se arată într-un comunicat al partidului.
„Dincolo de faptul că majoritatea celor 60 de imigranţi nu provin din Siria sau din alte zone de conflict, ci din state precum Maroc, Pakistan sau Somalia, reamintim că orice refugiat care doreşte să intre în România trebuie să solicite azil iar recunoaşterea statutului de refugiat pe teritoriul ţării noastre se poate face doar în condiţiile Legii 122/2006 privind azilul în România.
Partidul Noua Dreaptă atrage atenţia asupra gardului construit de Ungaria la graniţa sa cu Serbia, pentru protejarea cetăţenilor maghiari în faţa valului migrator fără precedent, gard care începe să schimbe ruta imigranţilor ilegali în drumul lor spre UE. În acest moment graniţa Serbiei cu România devine poarta de intrare în spaţiul Uniunii Europene şi cerem Guvernului Cioloş ridicarea unui gard, asemănător cu cel ridicat de vecinii maghiari, pe toată distanţa frontierei terestre a ţării noastre cu Serbia.
Un astfel de gard, cu rol de protecţie, va descuraja grupurile de imigranţi care se pregătesc să pătrundă ilegal în ţara noastră. Îndeosebi în urma recentelor atentate teroriste de la Paris şi Istanbul, precum şi a atacurilor sexuale împotriva femeilor creştine din Germania şi altor ţări Europene, în care atacatorii s-au dovedit a fi imigranţi musulmani recent sosiţi în ţările respective, statul Român are ca prima obligaţie să-i apere pe români de terorism, crime şi violuri şi să le garanteaze siguranţa!
Locul imigranţilor este în ţările lor de origine, unde trebuiesc repatriaţi în condiţii de siguranţă şi demnitate iar Partidul Noua Dreaptă militează pentru ca locul celor 5 milioane de români plecaţi peste hotare să nu fie luat de milioanele de imigranţi ilegali care bat la porţile Uniunii Europene!“, susţin reprezentanţii Noua Dreaptă.
Sursa: www.livearad.ro