O biserică monument-istoric din Buzău, veche de 700 de ani, a fost cuprinsă de flăcări

biserica

Un incendiu a izbucnit, duminică, la biserica din satul Aluniş, Colţi, judeţul Buzău, lăcaş de cult monument istoric, pompierii intervenind cu greutate pentru că lăcaşul de cult, care este şi monument istoric, este amplasat pe o stâncă.

„Noi am intervenit cu 2 autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Gărzii de Intervenţie de la Mărunţişu. Au fost solicitate să intervină şi forţe de la Detaşamentul din Mizil, cu trei autospeciale”, a declarat Vasile Prahoveanu, purtător de cuvânt al ISU Buzău.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost localizat şi stins cu greutate.

„Biserica este construită în stâncă. La exterior există ca un fel de pridvor şi acolo s-a produs incendiul. A ars o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi, biserica fiind afectată de fum”, a mai precizat Vasile Prahoveanu.

Până la ora transmiterii aceşti ştiri, nu a fost stabilită cauza incendiului, pompierii având mai multe ipoteze, fie un scurt circuit, fie o lumânare lăsată aprinsă.

Biserica din satul Aluniş, care funcţionează de peste 700 de ani, este una dintre puţinele lăcaşuri din România săpate în piatră, în care încă se mai slujeşte.

sursa: www.mediafax.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: biserica, buzau, flacari, istoric, monument

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici