Poliţiştii au început o anchetă după ce muncitorii unei fabrici Coca-Cola au găsit ceva dubios în dozele aflate pe linia de producţie.
Muncitorii din tura de noapte de la fabrica Coca Cola din Nordul Irlandei au descoperit excreţii umane în mai multe doze de suc.
„Se zvoneşte că în camion au mers ilegal şi câţiva imigranţi şi în disperarea lor, pentru că e o călătorie lungă, au fost forţaţi să folosească dozele în loc de toalete”, susţin surse citate de Belfast Telegraph.
Reprezentanţii companiei au susţinut că problema a fost identificată rapid, iar producţia nu a avut de suferit.