O mie de kilograme de gălbenuş de ou cu insecticid, descoperite în Timiş

oua1 62395400

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că în judeţul Timiş au fost descoperite, miercuri, o mie de kilograme de gălbenuş de ou lichid, provenit din Germania, contaminat cu insecticid Fipronil

Firma care a adus gălbenuşul de ou lichid contaminat este din Timişoara şi nu livrează marfă decât în municipiu. Inspectorii DSVSA Timiş, au sechestrat o cantitate de 1.000 de kg de gălbenuş de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania, acţiune realizată conform alertei SRAAF, anunţă ANSVSA.

“Lotul respectiv a fost reţinut în depozitul unităţii unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare. Toate structurile teritoriale judeţene sunt în alertă pentru a acţiona în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil”, precizează ANSVSA.

Si la Arad inspectorii  ANSVSA au facut azi mai multe controale in judet.

”Se caută existența insecticidului Fipronil, se verifică dacă este folosit și proveniența. Acolo unde acest produs este descoperit, se vor face teste pentru a ne asigura că ouăle și carnea nu au fost contaminate”, ne-a declarat șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, Viorel Agud”.

Conform instituţiei, Comisia Europeană a transmis tuturor statelor membre urmatoarea recomandare: “Este necesar ca toate statele membre să fie vigilente în ceea ce priveşte produsele utilizate pentru controlul acarianului roşu în unităţile de păsări pentru a se asigura că nu au loc tratamente cu substanţe neautorizate”.

“Între ANSVSA şi reprezentaţii asociaţiilor crescătorilor de păsări din ţara noastră, există un permanent schimb de informaţii privind evoluţia, la nivel european, a situaţiei ouălor contaminate cu Fipronil”, adaugă ANSVSA, menţionând că face deja activităţi de control în fermele avicole.

ANSVSA mai spune că monitorizează atent această situaţie şi va informa permanent cu privire la noi elemente apărute în contextul alertei europene legate de ouăle contaminate cu Fipronil.

SCANDALUL ouălor contaminate

Lotul respectiv a fost reţinut în depozitul unităţii unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare. Toate structurile teritoriale judeţene sunt în alertă pentru a acţiona în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil. Comisia Europeană a transmis tuturor Statelor Membre urmatoarea recomandare: Este necesar ca toate statele membre să fie vigilente în ceea ce priveşte produsele utilizate pentru controlul acarianului roşu în unităţile de păsări pentru a se asigura că nu au loc tratamente cu substanţe neautorizate“, transmite ANSVSA.

ANSVSA desfăşoară controale în fermele avicole din ţară. Până acum, opt ţări au fost afectate contaminarea ouălor cu insecticid.

Recent, Luxemburg a anunţat că au fost retrase mai multe loturi de ouă contaminate cu fipronil, un insecticid a cărui utilizare este interzisă în producţia de alimente, informează site-ul postului France 24.

  Sfântul Ion: Ce trebuie să faci pe 7 ianuarie

Autorităţile din Luxemburg au anunţat că au informat Comisia Europeană în legătură cu această situaţie, adăugând că “ouă contaminate au fost vândute pe piaţa din Luxemburg”.

Douăzeci de tone de ouă contaminate, vândute în Danemarca

Douăzeci de tone de ouă contaminate cu insecticid cu fost vândute în Danemarca, a anunţat joi seara autoritatea daneză în domeniul siguranţei alimentare, relatează BBC News. Ouăle – fierte şi decojite – au fost vândute în principal în cantine, cafenele şiprin firme care livrează mâncare (catering), a anunţat într-un comunicat Administraţia daneză veterinară şi de alimentaţie.

Danemarca devine astfel ultimul stat european dintr-o serie care descoperă ouă contaminate cu fipronil în lanţul său alimentar.

Două persoane, arestate în Olanda. Aproximativ 700.000 de ouă contaminate, distribuite în Marea Britanie

Aproximativ 700.000 de ouă din ferme olandeze, ce ar putea fi contaminate cu Fipronil, au fost distribuite în Marea Britanie, a anunţat Agenţia britanică pentru Standarde Alimentare (FSA), citată de BBC News. Între timp, în Olanda au fost arestate două persoane în cadrul anchetei, relatează AFP.

Potrivit FSA, numărul reprezintă 0,007% din ouăle mâncate anual în Marea Britanie, deci “este foarte puţin probabil să existe vreun risc pentru sănătatea publică”.

Majoritatea ouălor olandeze folosite în Regatul Unit sunt utilizate la mâncăruri procesate, alături de multe alte ingrediente – în special la umpluturi pentru sandviuri sau la alte mâncăruri refrigerate.

“În timp ce în unele ţări europene, ouă conţinând reziduuri de Fipronil au fost vândute ca ouă proaspete, în Marea Britanie nu este cazul. Multe dintre ouăle implicate au fost amestecate cu alte ouă, care nu au provenit de la fermele afectate, astfel că reziduurile de Fipronil sunt foarte diluate”, a precizat agenţia.

Între timp, poliţia olandeză şi cea belgiană fac percheziţii privind folosirea insecticidului.

Doi suspecţi au fost arestaţi n Olanda. “Este vorba despre doi directori ai companiei care a aplicat, probabil, produsul în fermele avicole”, companie prezentată drept Chickfriend de presa olandeză, a declarat purtătoarea de cuvânt a Parchetului, Marieke van der Molen, citată de AFP.

În Belgia, au loc raiduri în regiunile Campine şi Flandra de Vest, la firmele de igienă care folosesc insecticidul.

Un lot de ouă prezenta niveluri foarte ridicate de fipronil încât ar fi putut afecta sănătatea copiilor mici, însă nu reprezenta o ameninţare pentru consumatorii adulţi, se afirmă într-un comunicat al autorităţilor.

Ouă contaminate s-au descoperit şi în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Franţa.

Fipronil este o substanţă folosită în mod frecvent în produsele veterinare pentru a combate puricii, căpuşele sau păduchii, însă este interzisă utilizarea în cazul animalelor destinate pentru consum.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), această substanţă este foarte toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate cauza probleme medicale severe, afectând ficatul, glandele tiroide şi rinichii noteaza romaniatv.net

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici