Un localnic din Păuliş a găsit în timp ce efectua lucrări agricole o muniţie îngropată parţial în pământ în apropierea râului Mureş. La faţa locului s-a deplasat echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad care a constatat prezenţa unei mine antitanc, la aproximativ 1 km de localitate, îngropată parţial în pământ care prezenta deteriorări la corpul minei. Deoarece exista pericol de explozie la asanare sau transport s-a decis distrugerea muniţiei la faţa locului.
„Echipa pirotehnică formată din lt. Avrămescu Adelin, plt.adj.jef Whorlap Aurel, plt.adj Saroşi Paul, plt.maj Dincă Valentin, plt.maj Opriţescu Florin, au realizat un dispozitiv folosind saci de nisip şi 600g trotil reuşind distrugerea muniţiei în condiţii de siguranţă. Misiune a fost executată cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad şi a Centrului Medical Judeţean Arad a Ministerului Afacerilor Interne”, spune căpitan Pleşca George, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad.