Orange și Bouygues Telecom confirmă discuțiile în vederea unei fuziuni

orange bouygues

Orange, cel mai mare operator francez de telefonie, și Bouygues Telecom, numărul trei, au confirmat marți în mod oficial că poartă discuții în vederea unei fuziuni, informează AFP.

imageResize?path=%2Fmedia%2Fimages%2F2016 01%2F01051217159260117

Dacă această operațiune se va concretiza, numărul jucătorilor de pe piața franceză de telecomunicații se va reduce de la patru la trei, iar entitatea combinată ar avea o cotă de peste 50% pe segmentul telefoniei mobile.

Într-un comunicat de presă, grupul Bouygues a confirmat semnarea unui acord de confidențialitate cu Orange care permite celor două grupuri să facă schimb de informații sensibile. ‘Până la această dată nu a fost luată nicio decizie și nimic nu garantează rezultatul acestor discuții preliminare. În funcție de evoluția lor, noi informații vor fi comunicate în timp util’, a precizat Bouygues, care pe lângă sectorul telecomunicațiilor este prezent de asemenea și în sectorul construcțiilor și media.

La rândul său, Orange a precizat că aceste discuți preliminare ‘nu sunt constrânse de un calendar anume și nu urmează o schemă predefinită’.

Însă reușita unei eventuale fuziuni depinde de obținerea aprobărilor necesare din partea organismelor de reglementare a concurenței din Franța și Bruxelles. În cazul în care discuțiilor se vor finaliza cu succes, Orange, la care statul francez este principalul acționar, ar putea fi obligat să vândă active în valoare de aproximativ cinci miliarde de euro, și de asemenea să se angajeze să limiteze consecințele sociale pentru angajații Bouygues Telecom.

Potrivit publicației franceze ‘Le Journal du Dimanche’, Orange vrea să preia Bouygues Telecom pentru 10 miliarde de euro în numerar și acțiuni. În plus, Bouygues Telecom ar urma să primească o participație de 15% la noua entitate rezultată în urma fuziunii, în timp ce participația satului francez la Orange se va reduce de la 23% până la sub 20%.

  Vodafone, Telekom,Orange şi RCS&RDS, amendate cu 1,61 milioane de lei pentru neîndeplinirea obligaţiilor de acoperire cu voce mobilă

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de țări, cu 247 de milioane de clienți, dintre care 185 de milioane abonați la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro și avea 155.000 de angajați la nivel mondial. Orange este lider de piață în România, cu 10,205 milioane de clienți și venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015.

Sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici