Medicul arădean, Otilia Ţigănaş, revine pe blogul personal cu o postare în care vorbeşte, de această dată, despre nefericirea în dragoste.
Mulți oameni îmi scriu în privat poveștile lor. Deopotrivă fete și băieți.
Mesajele rezultate din “nefericiri în dragoste” par a fi ambisex și erodează în egală măsură protagoniștii. Statistic vorbind.
Suferința din dragoste nu-i apanajul exclusiv al muierilor. Ohh, nu!
Însă azi, le voi răspune femeilor. Bărbații urmează, (nu susțin că noi suntem ușițe de biserică!)
Ce mă îndreptățește să scriu? Fiindcă mi se cere.
Fiindcă, bazat pe postările „blogului Otiliei”, pe proza scurtă publicată, cititorii mi se deschid și așteaptă răspunsuri.
Mai ales că… nici eu nu-s infailibilă, suferințele sau revolta sau insomniile nu m-au ocolit chiar 52 de ani. Sunt medic/scriitor, nu robot asexuat și lipsit de furtuni. Normal că am mușcat-o și eu, sau am lovit nedrept, că nu totul a fost lin în viața mea – alta decât cabinetul, gospodăria și tastatura.
Dar să purcedem la fapte.
Prin ochiul femeii – parte a cuplului – eu văd, ca fiind cele mai greu de gestionat, trei hibe bărbătești:
Alcoolul în exces, constant. Sau orice alt drog care a apucat să dea dependență, să-ți conducă viața.
Jocul de noroc, de fapt tot o formă de drog.
Gagicăreala. Nevoia de a avea mereu noi cuceriri “în corpul” sexului opus. (Am folosit corpul în sens impropriu).
Oricare dintre astea trei sunt greu de purtat pe umerii parteneri. Nevastă, “colocatară”, “unită consensual”, sau ce-o fi ea.
De ce?
Fiindcă toate trei hibele consumă energie, bani, timp, atrag după sine minciuna, nesiguranța și nisipurile mișcătoare pe podeaua familiei. Deruta socială: vecini, neamuri, serviciu, carieră, tot.
Atunci când, după perioada idilică de fluturi în stomac, începi să construiești echipă cu un bărbat din categoria 1, 2, sau 3, (luate câte una sau câte toate), castelul din cărți de joc începe să se zdruncine serios.
Tu, nevastă, (poate gravidă, sau deja cu un copil mic), în loc de liniștea cuibului îți vei petrece serile neștiind la ce oră se întoarce mahăru` și ce circ va face azi/sau poate azi nu, din aburii alcoolului. Sau vei tremura de stres văzând că întârzie acasă, că avea la el rata pentru bancă, pe care ți-o imaginezi suptă deja de fanta păcănelelor, bancnotă după bancnotă.
Sau, în loc să gângurești cu copilul, vei face săpături prin sms-urile lui să vezi dacă iar e cu aia, a treia, despre care știai, dar te-ai făcut că nu știi.
Sau… sau… și sunt convinsă că scenariul îl vor recunoaște mulți/multe, fiindcă el sintetizează cam toate motivele de disperare ale femeilor care mi-au scris.
Nu mi-a scris nicio femeie despre soțul leneș, care doarme în loc să repare priza de la frigider, lăsând să se strice toată carnea din congelator! Nu. Aia-i supărare de moment, nu disperare. Mi-au scris despre înșelăciune, beție strong, agresiune, sau salarii masacrate la Poker.
O singură fată, demult, mi-a scris ceva mult mai soft. Că el nu vrea să meargă la o nuntă familială și se va face de rușine singură, acolo. Ce-o să zică lumea. Iar eu am sfătuit-o cum să procedeze, fiindcă era o temă de începători. Și i-a ieșit figura ca la carte. S-au dus împreună la braț… la propunerea lui, pân` la urmă!
Acuma. Ce poți face cu 1,2,3?
Off cu cât încerci să faci mai mult și mai tare, cu atâta dai cu bâta-n baltă mai tare, fiindcă NU, reproșul cronic nu-i o soluție. Scandalul, spartul de farfurii, nici atât.
A-i reaminti întruna că face ceea ce face, de parcă el ar fi cretin și nu ar ști ce face, nici asta nu-i soluție.
A-ți imagina că-l schimbi din vorbe, convingându-l că nu-i bine/sănătos, e naivitate.
Păi, ce să fac?
Mă veți întreba!
Îninte, însă, am să descriu un alt mecanism.
Partenerii din gama 1,2,3 sunt versatili.
Au un dar URIAȘ de a te face să crezi, prin promisiuni, că se vor schimba. Că n-o să se repete. Te „tzukkă”, plâng chiar, îți zic că te iubesc, că ar muri fără tine. Iar aceste promisiuni și iertăciuni te fac chiar pe tine dependentă, (ca drogul), de starea de bine interior pe care ți-o induce el, „postpăcat”.
Partenerul devine cel mai tandru și iubitor între două catastrofe din gama 1,2,3 fiindcă, n-ai să crezi, când revine la realitate, marele nefericit e chiar el!
Starea ta de bine durează câteva zile/saptămâni, până la următoarea recidivă. Devii tu însăți “pilangioaica” de promisiuni a ceva ce (rarisim!!) se mai schimbă cu adevărat.
Și acu` ajung la răspuns.
NU MIZA pe schimbare și nu-ți închipui O SECUNDĂ că TU ÎL SCHIMBI. Nu, nu ai nici un rol.
Nu-ți pune pe tava schimbării lui toată energia, fiindcă vei fi mult mai dezamăgită ulterior. Evită să-ți clădești fericirea pe ceva ce nu depinde de tine. Or schimbarea lui – depinde doar de el -, DELOC de tine.
Este cumva “take it or leave it”.
Dacă poți pleca, tehnic, fă-o până mai poți! Și pricepe că nu toți sunt așa, există miliarde de soți care nu beau până pică sub masă, nu-și fac veacul la păcănele, sau nu agață anual o nouă amantă. Nu că ar fi perfecți, în schimb nu generează drame sociale.
De nu poți pleca – tehnic -, fiindcă ai copil mic, rate, stați la socri etc, pleacă “în interiorul tău”, cu încetul.
S-ar putea să se schimbe de la sine, după ceva vreme, bafta ta.
S-ar putea să nu, dar tu vei fi pregătită înlăuntru-ți să te desprinzi, după ce-ți pregătești meticulos plecarea afectivă.
Știi care-i simptomul patognomonic (adică cel tipic diagnosticului), cum că te-ai vindecat, că ești pe drumul cel bun?
Este ca, atunci când ieși din casă și întârzii în oraș, s-o faci fiindcă te distrează, îți cade bine, nu ca să-i faci lui în ciudă.
Deci atunci când începi să trăiești pentru tine și nu ca să-l înveți minte.
Diferența e URIAȘĂ, iar dacă te analizezi atent, o vei găsi!